Iohannis, mesaj de ziua Imnului Naţional: Imnul reprezintă o chintesenţa eforturilor de a construi o Românie puternică şi prosperă

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României, în care afirmă că „Deşteaptă-te române!” reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, „de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume”.
Filip Stan
29 iul. 2017, 07:44
Iohannis, mesaj de ziua Imnului Naţional: Imnul reprezintă o chintesenţa eforturilor de a construi o Românie puternică şi prosperă

„«Ziua Imnului Naţional», sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment solemn, care ne oferă nouă, românilor, prilejul de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile şi principiile care au stat la baza statului român modern. Versurile poemului patriotic «Un răsunet», scrise de Andrei Mureşanu şi intonate pe acordurile melodice create de Anton Pann, au reprezentat întotdeauna un îndemn la libertate şi o chemare la unitate a tuturor românilor pentru a obţine suveranitatea naţională”, a afirmat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai precizat că, în prezent, „valoarea imnului este consacrată de Constituţia României ca simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema şi sigiliul statului”.

„Devenit în mod oficial Imnul Naţional al României în anul 1990, acesta a fost cântat pentru prima dată în contextul efervescenţei revoluţionare din 1948, iar apoi în momente cruciale din istoria ţării, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, în timpul Războiului de Independenţă şi la Marea Unire din 1918″, a completat preşedintele.

Şeful statului a susţinut că „«Deşteaptă-te, române!» este un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmise, Imnul reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume”.

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români „să onoreze acest simbol naţional şi să îl intoneze cu mândrie, ca gest de solidaritate, afirmându-şi identitatea naţională, unitatea şi patriotismul”.

„Cinstim totodată memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român şi transmitem respectul nostru faţă de trecut. Fie ca «Deşteaptă-te, române!» să răsune de cât mai multe ori şi să ne fie mereu călăuză pe drumul devenirii noastre!”, a adăugat el.

Preşedintele şi-a încheiat mesajul urând „La mulţi ani, România! La mulţi ani Imnului Naţional!”

Citeşte şi Ziua Imnului Naţional, sărbătorită în Capitală cu un spectacol susţinut de fanfară

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
„Bîrligea şi filmul”. Marcel Puşcaş, necruţător cu golgheterul FCSB după dansul cu soţia de pe gazon
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Obiectul montat pe holul blocului care poate aduce amendă și trebuie demontat. Ce verifică pompierii
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România