Mihai Tudose, despre pensiile speciale: Nu o să dăm nicio Ordonanţă peste noapte. Vrem să facem curat pe zona pensiilor speciale

Guvernul nu va da "peste noapte" o Ordonanță în cazul pensiilor speciale, a afirmat luni premierul Mihai Tudose, precizând însă că trebuie făcut "curat" în acest domeniu.
Filip Stan
31 iul. 2017, 20:47

"Nu o să dăm nicio Ordonanță peste noapte, v-o spun cu toată responsabilitatea. Este anunțată, este în dezbatere publică, dovadă că știe toată lumea de ea și nu va fi cu aplicabilitate imediată (...) O să lăsăm un termen de o lună, două luni, ca cei care se pot afla într-o situație de a-și depune dosarul de pensie să aleagă. Dar măcar să facem curat, vorbesc de toate pensiile speciale. Cea mai mare problemă — unde sumele și impactul pe buget este foarte mare — este în zona pensiilor militare, sunt și foarte mulți. Magistrații totuși au un statut special, va fi o altă discuție (...) Aștept de la colegii mei soluții", a declarat Tudose, la Antena 3, arată Agerpres.

Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflați în activitate ci vor crește în raport cu rata inflației, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, precizând că această ordonanță va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie.

Citeşte şi:  Lia Olguţa Vasilescu dezvăluie câţi români încasează 35.000 de euro pentru indemnizaţia de creştere a copilului


Aceasta a subliniat că în prezent foarte mulți dintre cei din sistem (Apărare, Interne etc) preferă să iasă la pensie chiar și la 40 de ani, deoarece pot primi o pensie chiar și de 120% față de salariu.

"Foarte mulți dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, se întâmplă chiar și la 40 de ani, pentru că așa cum arată legislația la ora actuală poți ieși cu o pensie de 120% față de salariu, după care se actualizează pensia respectiva în funcție de creșterile salariale pe care le au cei care sunt activi. Se ia 85% din brut și se adaugă sporurile și iese cu mai mult decât are netul la pensie. (..) Pensia se actualizează întotdeauna în funcție de cei care sunt activi. Asta înseamnă că, dacă anul viitor vom crește salariile cu 25%, și le vom crește, fără niciun fel de dubii, în 2019 vor fi iarăși creșteri salariale de 25%, li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate", a explicat Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a reiterat că această formulă de actualizare nu este corectă nici față de cei care au contribuit, nici față de stat.

"Cred că ordonanță va trece săptămâna viitoare pentru că nu este corectă această formulă de actualizare, nici față de ceilalți care au contribuit, nici față de statul român până la urmă, care este încorsetat de niște bugete, de un deficit de 3%. Sistemul nu mai poate să susțină o astfel de creștere. Nu, nu este vorba de pensiile care sunt în plată la ora actuală, pe care le plătim și pe care ni le permitem noi ca stat, dar dacă le lăsăm să se dubleze eu nu mai sunt atât de convinsă că vom putea să le plătim. Și atunci ce facem, tăiem salariile celor aflați în activitate la ora actuală? (...)", a spus Vasilescu.

„Nu o să dăm nicio Ordonanță peste noapte, v-o spun cu toată responsabilitatea. Este anunțată, este în dezbatere publică, dovadă că știe toată lumea de ea și nu va fi cu aplicabilitate imediată (…) O să lăsăm un termen de o lună, două luni, ca cei care se pot afla într-o situație de a-și depune dosarul de pensie să aleagă. Dar măcar să facem curat, vorbesc de toate pensiile speciale. Cea mai mare problemă — unde sumele și impactul pe buget este foarte mare — este în zona pensiilor militare, sunt și foarte mulți. Magistrații totuși au un statut special, va fi o altă discuție (…) Aștept de la colegii mei soluții”, a declarat Tudose, la Antena 3, arată Agerpres.

Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflați în activitate ci vor crește în raport cu rata inflației, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, precizând că această ordonanță va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie.

Citeşte şi:  Lia Olguţa Vasilescu dezvăluie câţi români încasează 35.000 de euro pentru indemnizaţia de creştere a copilului

Aceasta a subliniat că în prezent foarte mulți dintre cei din sistem (Apărare, Interne etc) preferă să iasă la pensie chiar și la 40 de ani, deoarece pot primi o pensie chiar și de 120% față de salariu.

„Foarte mulți dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, se întâmplă chiar și la 40 de ani, pentru că așa cum arată legislația la ora actuală poți ieși cu o pensie de 120% față de salariu, după care se actualizează pensia respectiva în funcție de creșterile salariale pe care le au cei care sunt activi. Se ia 85% din brut și se adaugă sporurile și iese cu mai mult decât are netul la pensie. (..) Pensia se actualizează întotdeauna în funcție de cei care sunt activi. Asta înseamnă că, dacă anul viitor vom crește salariile cu 25%, și le vom crește, fără niciun fel de dubii, în 2019 vor fi iarăși creșteri salariale de 25%, li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate”, a explicat Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a reiterat că această formulă de actualizare nu este corectă nici față de cei care au contribuit, nici față de stat.

„Cred că ordonanță va trece săptămâna viitoare pentru că nu este corectă această formulă de actualizare, nici față de ceilalți care au contribuit, nici față de statul român până la urmă, care este încorsetat de niște bugete, de un deficit de 3%. Sistemul nu mai poate să susțină o astfel de creștere. Nu, nu este vorba de pensiile care sunt în plată la ora actuală, pe care le plătim și pe care ni le permitem noi ca stat, dar dacă le lăsăm să se dubleze eu nu mai sunt atât de convinsă că vom putea să le plătim. Și atunci ce facem, tăiem salariile celor aflați în activitate la ora actuală? (…)”, a spus Vasilescu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Sfârșit tragic! Puștiul care l-a jefuit pe Donnarumma și-a pus capăt zilelor în închisoare la doar 21 de ani
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Marco, tânărul de 18 ani care s-a stins subit după un majorat. Familia se pregătește să-l conducă pe ultimul drum: „Zbor lin spre îngeri!”
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde