John Kelly, şeful cancelariei Casei Albe, a vrut să-şi dea demisia în semn de protest faţă de înlăturarea lui James Comey de la FBI

John Kelly, şeful cancelariei Casei Albe, a fost deranjat de faptul că preşedintele Donald Trump l-a demis pe James Comey din funcţia de director al FBI şi l-a sunat pe Comey pe vremea când era şeful Departamentului de Securitate Internă, potrivit unor surse citate de televiziunea CNN.
Romania TV
01 aug. 2017, 10:32
John Kelly, şeful cancelariei Casei Albe, a vrut să-şi dea demisia în semn de protest faţă de înlăturarea lui James Comey de la FBI

Sursele au precizat că John Kelly a intenţionat să-şi dea demisia, în semn de protest faţă de înlăturarea lui James Comey. Cei doi au discutat telefonic, iar Comey i-a transmis lui Kelly să nu renunţe la funcţie.

„John a fost supărat şi jignit de ceea ce a văzut şi de modul în care a fost tratat Comey”, a spus una dintre surse.

Potrivit informaţiilor obţinute de CNN, John Kelly şi James Comey nu sunt prieteni apropiaţi, dar aveau o relaţie profesională foarte bună şi respect reciproc profund.

James Comey a refuzat să comenteze aceste declaraţii, iar Casa Albă şi Departamentul de Securitate Internă nu au răspuns unor cereri oficiale.

La 9 mai, Donald Trump l-a destituit pe James Comey întrucât ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de email privat utilizat de Hillary Clinton, însă demiterea a intervenit în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală. Potrivit unor oficiali de la Departamentul Justiţiei, James Comey a fost destituit pentru că ar fi încălcat principii şi proceduri judiciare dezvăluind public detalii despre investigaţia care o viza pe Hillary Clinton.

Ulterior, James Comey a fost audiat de Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, în legătură cu investigaţia pe care el a cerut-o când era director al FBI privind presupusele contacte pe care Michael Flynn, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, le-ar fi avut cu oficiali ruşi. James Comey a afirmat că liderul de la Casa Albă i-a cerut explicit să abandoneze investigaţia care îl viza pe Michael Flynn.

Donald Trump l-a nominalizat pe Christopher Wray în funcţia de director al FBI, iar Senatul american urmează să voteze această mutare în perioada imediat următoare.

După concedierea lui Reince Priebus, Donald Trump l-a numit pe generalul John F. Kelly în funcţia de şef de cabinet la Casa Albă şi a spus că este „un bun american şi un mare lider”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Radu Ciucă a avut parte de o surpriză la ziua de naștere a Andrei. Ce a făcut Cătălin Măruță: „Nu eram pregătit pentru asta”
Fanatik.ro
Întrebat despre Gigi Becali, Mihai Stoica a răbufnit în direct: „E singurul om din istoria fotbalului care face asta!”
Capital.ro
Anunț de ultim moment de la Ministerul Energiei privind Turceni 5. Grupul pe cărbune va rămâne în funcțiune în ciuda angajamentelor din PNRR
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Marius Șumudică o ia pe interzis în Floreasca! Supărat că îl jignesc suporterii FCSB, antrenorul jignește regulile de circulație Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat