Incendiu devastator în Spania. Patru morţi şi zeci de răniţi VIDEO

Patru persoane au murit şi peste o sută au fost rănite de flăcările care au mistuit mii de hectare de vegetaţie uscată în Spania. Incendiul s-a produs în nord-estul Spaniei şi a distrus aproape 7.000 de hectare de vegetaţie.
Romania TV
23 iul. 2012, 09:01
Incendiu devastator în Spania. Patru morţi şi zeci de răniţi VIDEO

Iniţial, se raportaseră trei morţi. Cea de-a patra persoană, un francez care a suferit arsuri foarte grave duminică, a murit luni din cauza rănilor suferite în timpul incendiului puternic care afectează regiunea La Junquera, în nord-estul Spaniei, în apropierea frontierei franceze, a anunţat Guvernul catalan, relatează AFP.

„Până în prezent, patru persoane au murit. Ultima este un bărbat în vârstă de 64 de ani, un francez, care a fost transportat în stare critică la spitalul Vall d’Hebron” din Barcelona, a anunţat Ministerul catalan al Sănătăţii, într-un comunicat.

Victimele au încercat să scape din calea flăcărilor îndreptându-se spre mare, dar nu au reuşit.

Pompierii se luptă de mai multe zile cu flăcările în nord-estul Spaniei, însă vântul puternic le face munca imposibilă. Incendiul a afectat deja aproape 7.000 de hectare. Totodată, mii de persoane au fost izolate în case.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Filipe Coelho i-a „spulberat” recordul lui Mirel Rădoi. Borna fabuloasă atinsă de portughez la Universitatea Craiova
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT