Hellvig acuză „jaf cu banul public” la ministerul condus de Elena Udrea

Elena Udrea a cumparat capace de toaleta de 15.000 de euro pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Descoperirea a fost făcută de actualul ministru, Eduard Hellvig. Concluzia raportului de audit în MDRT, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce priveşte Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi PNDI este că a avut loc un "jaf cu banul public", iar rezultatele controalelor vor fi transmise DNA, Parchetului şi Ministerului de Interne, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig.
Romania TV
23 iul. 2012, 10:23
Hellvig acuză

Auditul a fost realizat Direcţia de Specialitate din cadrul Ministerului dezvoltării. Rezultatele conduc spre o singură concluzie, potrivit actualului ministru: jaf cu banul public.

„Avem de-a face cu un dispreţ pentru banul public, dar şi pentru cetăţean”, a spus Hellvig.

Planurile de achiziţii ale MDRT pentru perioada 2009-2012 au inclus cumpărarea de capace de toaletă în valoare de 15.000 de euro. Ministrul Hellvig nu a făcut public numărul capacelor de toaletă. „V-am spus suma. Nu mă ocup de capacele de WC în minister”, a spus Hellvig.

El a prezentat luni concluziile unui raport de audit în MDRT pentru perioada în care conducerea instituţiei a fost asigurată pe Elena Udrea (PDL).

În urma auditului s-a constatat că managementul programelor derulate cu fonduri de la bugetul de stat nu a fost performant, iar sistemele de control intern privind selectarea proiectelor de finanţat, achiziţiile publice şi urmărirea implementării contractelor nu au fost funcţionale.

Potrivit lui Hellvig, nu a existat o monitorizare a proiectelor şi nici o reacţie promptă de sancționare a firmelor care nu şi-au respectat obligaţiile. Astfel, MDRT nu a început procedurile legale pentru recuperarea banilor de a firmele care nu şi-au îndeplinit contractele.

Ministrul a spus că acordarea banilor pe proiecte s-a făcut „aiurea”, ajungându-se la aberaţii de investiţii precum drumuri care leagă „nimic de nimic”, săli de sport în localităţi în care numărul locuitorilor şi vârsta acestora nu justifică asemenea investiţii, care nu sunt racordate la reţeaua de apă şi canalizare şi la electricitate, şi care sunt folosite cel mult pentru nunţi şi botezuri.

În urma auditului la CNI s-a constatat că nu a existat o strategie corespunzătoare, iar sumele solicitate de companie pentru derularea investiţiilor au fost mult mai mari decât alocările bugetare anuale.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un român este omul momentului la CM 2026! Îl antrenează pe portarul care a făcut minuni în Iran – Belgia
Capital.ro
Cei mai bogați 10% dintre consumatori generează daune de trilioane de dolari. Un nou studiu indică unde se concentrează cea mai mare parte a impactului asupra mediului
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?