Ministrul Energiei: Dorim să listăm 10% din Hidroelectrica

Autoritățile vor să listeze 10% din Hidroelectrica într-o primă fază, iar apoi încă 5%, dar pentru a se demara procesul sunt așteptate concluziile consorțiului de listare, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Toma Petcu, într-o conferință de presă.
Filip Stan
04 aug. 2017, 15:02
Ministrul Energiei: Dorim să listăm 10% din Hidroelectrica

„Vom adopta cât de curând o Hotărâre de Guvern prin care vom modifica un singur lucru: procentul de listare. Nu vom modifica metoda, se va modifica doar procentul de listare, în sensul că de la 15%, cât dorește să listeze statul român, dorim doar 10%, pentru a vedea cum funcționează în piață, cum se manifestă în piață Hidroelectrica ca și companie listată și să avem posibilitatea la un moment ales de stat să se listeze restul de 5%, pentru a maximiza banii care se iau din această listare. Banii de pe listare vor intra în companie și ne dorim ca aceste sume să fie folosite doar pe dezvoltare. Ne interesează să vedem dacă putem să dezvoltăm noi capacități. Ne interesează dezvoltarea pe termen lung”, a spus Petcu.

El a precizat că se așteaptă, în acest moment, concluziile consorțiului de listare ca să poată fi demarat IPO-ul.

„Actualul consiliu de supraveghere este provizoriu. Noi am realizat caietele de sarcini și urmează săptămâna viitoare să le urcăm pe SEAP pentru achiziția unei companii de recrutare ca să putem să alegem reprezentanții în Consiliile de Administrație”, a subliniat ministrul Energiei, arată Agerpres.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Theo Rose a rămas uimită de hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Cuvântul prin care a descris întreaga experiență
Capital.ro
Pensionarii care primesc cu 50% mai mult la pensie. Decizia definitivă a ÎCCJ privind grupa de muncă
Playtech.ro
Ce salariu are un mecanic la STB. De ce evită oamenii să se angajeze în transportul public
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Prețul alimentelor va fi controlat! Când intervine ministrul Agriculturii
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj