Simona Halep, prima declaraţie după ce a abandonat la Citi Open: Mă durea capul şi îmi era puţin rău…era mai bine să mă opresc

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, după ce a abandonat în sferturile de finală ale turneului Citi Open de la Washington, că nu a continuat meciul cu Ekaterina Makarova deoarece o durea capul şi îi era puţin rău.
Romania TV
05 aug. 2017, 06:37
Simona Halep, prima declaraţie după ce a abandonat la Citi Open: Mă durea capul şi îmi era puţin rău...era mai bine să mă opresc

Mă durea capul şi îmi era puţin rău, astfel că era mai bine să mă opresc„, a spus Halep, potrivit The Washington Post.

Makarova s-a declarat şi ea afectată de căldura excesivă de la ora meciului cu Simona Halep:

A fost foarte cald şi am început foarte greu. Când am intrat pe teren am simţit că soarele mi-a luat toată energia. Simona este o jucătoare mare şi numărul doi în lume, astfel că este întotdeauna greu să joci împotriva ei. Am încercat să mă mişc cât mai rapid posibil. Am trecut în faza următoare, dar îmi pare rău că nu am jucat până la capăt„, a afirmat sportiva.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a abandonat, vineri, la scorul de 6-2, 3-6, 0-1, după 68 de minute, meciul cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 58 WTA şi cap de serie numărul 7, din sferturile de finală ale Citi Open, tuneu de categorie WTA International.

Halep a acuzat la acest meci căldura excesivă (32 de grade Celsius) şi, după ce a fost întrecută cu 6-3 în setul secund, a abandonat partida la scorul de 0-1 în decisiv.