„Viaţa continuă” în Bulgaria: Burgas, o etapă „obligatorie” înainte de armată pentru israelieni

Viaţa continuă ca de obicei la Sunny Beach, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, unde plajele, barurile şi cazinourile sunt pline, la patru zile după atentatul sinucigaş antiisraelian comis la 18 iulie pe aeroportul din Burgas. "Bulgarii par mai înspăimântaţi ca noi. Viaţa continuă!", spun tinerii israelieni, pentru care Burgas-ul este obligatoriu înainte de a face armata.
Romania TV
23 iul. 2012, 17:45

Gigantica staţiune balneară, ale cărei hoteluri au o capacitate de 80.000 de paturi, cărora li se adaugă casele şi apartamentele de închiriat, este de multă vreme un loc de vacanţă preferat de petrecăreţi, în pofida coastei betonate, a kitschului produselor şi a plajelor supraaglomerate.

Nimeni nu pare să se îngrijoreze din cauza terorismului, cel puţin la prima vedere.

„Este o tradiţie: să mergi la Burgas înainte de a face armata”, a declarat Lior, în vârstă de 18 ani, venită din Haifa, al treilea oraş ca mărime din Israel, împreună cu alte trei tinere, la două zile după atentatul soldat cu şase morţi, dintre care cinci israelieni şi un bulgar, şi peste 30 de răniţi.

„Nu îmi este teamă”, afirmă prietena ei, Gal, în vârstă de 17 ani, care poartă un tricou pe care se poate citi în ebraică: „Burgas 2012 înainte de armată”.

„Nouă ne place aici. Nu este vârful de gamă, dar este bine şi mai ieftin decât în Israel. Mergem în baruri în fiecare seară şi ne putem încerca norocul la jocuri”, afirmă doi băieţi în vârstă de 23 de ani, Amnon et David, într-un cazino, în timp ce acestea sunt interzise în Israel.

„Bulgarii par mai înspăimântaţi ca noi … Viaţa continuă”, exclamă o altă israeliană, Mazal, agent de asigurări în Tel Aviv, în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Sezonul este în plin la Sunny Beach, cu aproximativ 1.000 de israelieni, care reprezintă, potrivit turoperatorilor, aproximativ 6% dintre turişti.

Fluxul de turişti nu a fost perturbat de atentat, mărturisesc mai mulţi turoperatori intervievaţi pe aeroport.

„Nu avem anulări. Oamenii întreabă ce s-a întâmplat, dar nu par prea îngrijoraţi”, declară Deniţa, a cărei companie lucrează cu Germania. Clienţii săi urcă într-un autocar parcat la câţiva metri de locul exploziei.

„Oamenii sunt îngrijoraţi, este normal, dar nu încetează să vină”, afirmă colega sa, Stella, ai cărei clienţi sunt polonezi, ruşi şi români.

„Nu sunt anulări în acest stadiu”, confirmă un turoperator care întâmpină adolescenţi olandezi”.

„Să ne temem de ce? Am venit pentru mare, distracţie şi alcool”, afirmă unul dintre ei, Joras, în vârstă de 18 ani.

Contrar turiştilor, îngrijorarea apasă asupra aeroportului, fiind ilustrată de prezenţa puternică a efectivelor de poliţie şi de absenţa oricărei indicaţii privind orarul de zboral al avioanelor din Tel Aviv.

„Toate avioanele charter din Israel au fost suprimate de pe tabloul cu informaţii. Multe alte măsuri sunt în vigoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Gheorghi Andreev.

Martoră al atentatului, Shoshi Ailer, în vârstă de 50 de ani, învăţătoare originară din Hod HaSharon, în apropiere de Tel Aviv, consideră că măsurile au fost „foarte puţine” la sosirea avionului lor, care transporta 150 de turişti israelieni în ziua atacului. Shoshi şi fiul său în vârstă de 18 ani au avut noroc miercuri să nu urce în autocarul care a explodat, incidentul constituind primul atentat antiisraelian din Bulgaria.

Dacă majoritatea turiştilor israelieni care au trecut prin oroarea atentatul au plecat a doua zi, Shoshi şi fiul ei au decis să rămână. Dar ea consideră că „mulţi oameni se vor gândi mai mult înainte de a veni”. „Bulgaria nu va mai fi văzută ca o ţară foarte sigură”.

Primind în 2011 circa 8,7 milioane de turişti străini, dintre care 140.000 din Israel, Bulgaria se aştepta la o creştere cu 8-10 la sută în acest an.

În prezent, turoperatorii speră că atentatul nu le va afecta prea mult afacerile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Cine va fi titularizat de Gică Hagi în absența lui Ionuț Radu! Adi Ilie: „Și eu am trecut prin asta”
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România