Pleşu, enervat "un poquito" de Despacito: Fata "vrea bum bum", lumea a intrat într-un soi de acceleraţie

Succesul hitului „Despacito” l-a enervat pe Andrei Pleşu…”un poquito”. Pe blogul său de pe „Adevărul”, filosoful face o analiză la sânge a melodiei care a ajuns cel mai vizionat clip de pe Youtube. Iar concluziile sunt…dureroase!

„Despacito e, evident, o declaraţie de amor, cu „obiective” previzibile: interpretul îi explică iubitei că ea e „magnetul”, iar el e „metalul”. În consecinţă, o anunţă că „vrea să-i miroasă (adulmece) gîtul” şi îi cere să arate gurii lui pofticioase, locurile favorite („favorite, favorite, baby!”) din trupul dînsei. E vorba, aflăm în continuare, de anumite „zone periculoase”, pe care amorezul vrea să le depăşească, provocînd-o pe partenera sa să ţipe. Ca toate fetele, şi fata din Despacito „vrea bum bum”.”, explică Andrei Pleşu.

Analiza muzicală a reputatului scriitor şi filosof se transformă rapid într-o „autopsie” a melodiei „Despacito”. Hitul a reuşit, dar muzica a murit.

„Nu vreau să spun nimic rău despre contemporanii mei care sunt cuceriţi de Despacito. E dreptul lor şi, poate, obtuzitatea mea e cea care mă împiedică să fiu solidar cu gustul lor. Observ însă că, din punctul meu de vedere, lumea a intrat într-un soi de acceleraţie, perfect exprimată de inflaţia agitaţiei dansante, a precipitării ritmice. Cu atît mai interesant, dacă nu de-a dreptul paradoxal, e titlul acestui hit: Despacito. Care, în traducere, înseamnă „încet, încetişor”… Luat ca îndemn, e un titlu înţelept, o invitaţie la încetinire salvatoare, la postura imobilităţii contemplative”, conchide Andrei Pleşu.

Lansat pe 12 ianuarie, „Despacito” a fost ascultată de peste 3 miliarde de ori pe Youtube. Iar în cele 2 minute în care aţi urmărit acest material, melodia care l-a dezgustat pe Andrei Pleşu a mai adunat încă 20.000 de vizualizări.

Filosoful Andrei Plesu a fost pus la zid dupa ce si-a permis sa traga concluzii cu privire la mega hitul Despacito.

Florin Grozea este cel care i-a dat o replică dură.

„Numele meu este Florin Grozea şi sunt la fel de departe de generaţia dumneavoastră precum sunt de departe de generaţia care a făcut hit din melodia „Despacito”. Am aproape 38 de ani şi nu am participat la niciun festival muzical anul acesta. Totuşi, sunt un fin observator al curentelor muzicale actuale şi cred că sunt un român care a ascultat cu atenţie [nu doar „a auzit”] multă muzică veche, inclusiv Beatles, Elvis Presley, Bob Dylan. Nu sunt doar un consumator avid, sunt şi un analist al muzicii comerciale: am scris o carte dedicată artiştilor aflaţi la început de drum, apărută la editura Polirom în 2013.

Vă citesc din când în când, atunci când subiectele abordate de dumneavoastră în editorialele Adevărul mă interesează. Recunosc că sar peste cele cu subiect politic şi recunosc că uneori caut în DEX unele cuvinte pe care le folosiţi. Am spus câteva ceva despre mine în deschiderea acestei scrisori-deschise pentru ca să înţelegeţi de ce

NU puteam să ratez editorialul intitulat „Despacito” de azi, 7 august 2017. Andrei Pleşu a ascultat hitul momentului şi scrie despre el? Oh, dar asta este o şansă unică pentru mine pentru a vedea dacă veţi aborda acea „prăpastie dintre generaţii” care apare [uneori violent] în orice discuţie despre muzică: „tinerii din ziua de azi”, „muzica s-a stricat”, „nu mai e nimic decent”, „pe vremea noastră era altfel”. Ce am descoperit? dumneavoastră abordaţi această prăpastie între generaţii, dar într-o formă elitistă, care induce pe mulţi în eroare! Cu cât pare mai deştept un text greşit, cu atât e mai periculos.

Nu e ca şi cum era obligatoriu să înţelegeţi piesa verii 2017, dar dacă tot aţi făcut efortul de a o analiza, daţi-mi voie să vă spun unde greşiţi, după părerea mea.

Domnule Andrei Pleşu, muzica comercială a vremurilor noastre este din ce în ce mai apropiată de esenţe, de rădăcini. Omul preistoric a început probabil să „facă” muzică folosind beţe şi pietre care construiau un ritm repetitiv. [Vă recomand cartea lui Daniel Levitin „This is your brain on music” care abordează din perspectivă antropologică evoluţia muzicii în istoria umanităţii] În contextul muzicii de dans, „monotonia ritmică” este o sublimare către esenţe, nu un semn al superficialităţii muzicale. De asemenea, ca autor şi compozitor de muzică, vă spun din experienţă că SIMPLITATEA este dezideratul oricărui creator de geniu, de la simplu ritmul tobă-bas al lui „Billie Jean” de Michael Jackson, la simplitatea armoniilor „Let it be” de Beatles, de la simplul pas 2-1 din ritmul „We will rock you” de Queen, la simplitatea Porţii Sărutului a lui Constantin Brâncuşi… Mai clar spus: orice creator mediocru va şti să construiască ceva complicat şi întortocheat, doar un geniu ştie să atingă sublimul prin simplitate. Nu spun că „Despacito” este la nivelul Queen sau Brâncuşi, spun doar că argumentul folosit de dumneavoastră nu este unul relevant în această discuţie: faptul că muzica este simplă NU înseamnă că este de proastă calitate. Este o prejudecată folosită de cei care nu au creat niciodată un act artistic, o prejudecată pe care nu o voiam în sistemul dumneavoastră”, a spus Florin Grozea.

Urmarește RomaniaTV.net și pe

Pleşu, enervat „un poquito” de Despacito: Fata „vrea bum bum”, lumea a intrat într-un soi de acceleraţie