DGPMB: Cinci falşi inspectori de la Protecţia Consumatorului, arestaţi preventiv

Cinci persoane care pretindeau că sunt inspectori ai ANPC au primit mandate de arestare preventivă, joi, în timp ce o altă persoană a fost pusă sub control judiciar, potrivit Biroului de Presă al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).
Filip Stan
10 aug. 2017, 20:15
DGPMB: Cinci falşi inspectori de la Protecţia Consumatorului, arestaţi preventiv

Polițiști din cadrul DGPMB — Serviciul Investigații Criminale al Poliției Sectorului 4, au reținut miercuri șase persoane, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 33 și 51 de ani, suspecți de comiterea mai multor fapte de înșelăciune, furt și uzurpare de calități oficiale.

„În fapt, în perioada mai — august 2017, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 4 au documentat activitatea celor șase persoane, care utilizând legitimații ale unei asociații (în prezent desființată) cu o denumire foarte apropiată de cea a unei autorități, s-ar fi prezentat la mai multe societăți comerciale și sub pretextul că efectuează controale pe linia respectării drepturilor consumatorilor, solicitau diverse sume de bani sau chiar sustrăgeau bunuri, profitând de neatenția personalului comercial„, informează un comunicat al DGPMB transmis joi AGERPRES.

Prejudiciul total înregistrat în acest dosar se ridică la aproximativ 7.000 lei.

Pe 9 august, doi dintre bărbați au fost prinși în flagrant imediat după ce au intrat într-o societate comercială din Sectorul 2, unde declarând că sunt inspectori în domeniul protecției consumatorului au solicitat și primit o sumă de bani. Bărbații au fost imobilizați în trafic chiar în momentul în care încercau să părăsească zona, fiind conduși la audieri.

„În continuarea acestei acțiuni, cu sprijinul mai multor polițiști din cadrul Secțiilor 14, 15, 16 și 26, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, precum și mandate de aducere pe numele celorlalte persoane bănuite„, se arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în sarcina celor șase au fost reținute mai multe fapte de înșelăciune.

Astfel, pe 31 martie, trei persoane din grup, doi bărbați și o femeie, s-ar fi deplasat la o socitate comercială din Sectorul 4, unde după ce au prezentat legitimațiile și ar fi declinat calitatea oficială de inspector au solicitat, sub pretextul neînregistrării unor nereguli, o sumă de bani. Profitând de neatenția vânzătorilor, după primirea banilor ar fi sustras și trei perechi de încălțăminte sport.

Potrivit sursei citate, după aproximativ două luni, în data de 12 iunie, două dintre femei, prin utilizarea aceleași metode, au solicitat unui bărbat, administrator al unei societăți comerciale din Sectorul 2, o sumă de bani, însă acesta le-a refuzat.

De asemenea, la finele lunii iulie, un bărbat și o femeie din acest grup s-ar fi prezentat ca inspectori la sediul unei firme din Sectorul 1, unde sub același pretext al neconsemnării presupuselor nereguli observate, au solicitat și primit bani.

Pe 3 august, aceleași două persoane s-au deplasat la trei locații din Sectoarele 2, 3 și 4, unde ar fi indus în eroare mai multe persoane, sub aceeași motivație, de fiecare dată părțile vătămate oferind sumele de bani cerute.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor șase legitimații inscripționate cu numele suspecților.

„Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 în vederea stabilirii întregii activități infracționale, pe parcursul anchetei fiind identificate și alte firme păgubite„, precizează comunicatul.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Citeşte şi Nereguli pe litoralul românesc. Zeci de unităţi de alimentaţie publică, amendate în ultimele zile de ANSVSA

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gigi Becali a achitat datoria lui Reghecampf azi: 150.000 de euro, nu 167.000 cât cere U Craiova după dobânzi
Capital.ro
Taxe mai mici pentru tinerii care lucrează part-time. Facilitatea ar putea fi extinsă până la vârsta de 26 de ani
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte