Intervenţia cu elicopterul la incendiul din Masivul Făgăraş, anulată din cauza vremii

Intervenţia cu elicopterul Ministerului Administraţiei şi Internelor la incendiul din Masivul Făgăraş, care a cuprins peste zece hectare de vegetaţie, a fost anulată din cauza vântului puternic.
Romania TV
24 iul. 2012, 14:57
Intervenţia cu elicopterul la incendiul din Masivul Făgăraş, anulată din cauza vremii

Un elicopter al MAI a ajuns la Făgăraş, marţi, în jurul orei 11.30, fiind încărcat cu saci cu apă, însă nu a mai putut interveni din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, operaţiunea fiind anulată. „Elicopterul a fost pregătit, încărcat cu 500 litri de apă, dar nu s-a putut interveni din cauza vântului puternic”, a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Sitauţii de Urgenţă (ISU) Braşov.

Cei aproximativ o sută de pompieri şi pădurari din zonă intervin cu mături şi sape pentru a stinge incendiul.

În cursul nopţii vor rămâne în zonă aproximativ 40 de pompieri şi pădurari din judeţele Braşov şi Argeş pentru a ţine situaţia sub control, în prezent mai existând două sau trei focare.

„Mai sunt două sau trei focare, dar nu putem estima pe ce suprafaţă se întind. Vor rămâne peste noapte acolo 20 de pompieri şi vreo 20 de pădurari pentru a interveni”, a mai spus Sfreja.

Incendiul de vegetaţie uscată a izbucnit duminică la prânz, la altitudinea de 1500 de metri, în zona alpină de pe Valea Sebeşului din Masivul Făgăraş, între vârful Berevoiescu şi vârful Ţiganu. Focul s-a extins pe o suprafaţă de peste zece hectare, intervenţia fiind extrem de dificilă deoarece nu există surse de apă în apropiere, iar accesul este foarte greu în zonă. De la satul Sebeş, unde se poate ajunge cu maşina, pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos trei ore şi jumătate până la locul incendiului, ei intervenind cu mături pentru a evita extinderea focului la pădure.

Tot în Masivul Făgăraş, pe versantul din judeţul Argeş, este cuprinsă de incendiu o suprafaţă de aproximativ trei hectare de vegetaţie, între vârfurile Scara şi Boia.

Incendiul a fost semnalat la 112 duminică noapte. Iniţial, focul a afectat aproximativ un hectar de vegetaţie uscată în zona cotei 2000, greu accesibilă, aflată la o distanţă de aproximativ 400 de metri de pădure, flăcările extinzându-se.

Pompierii argeşeni au realizat, marţi, un şant în perimetrul de vegetaţie uscată cuprins de incendiu, iar în zonă se intervine în continuare pentru stingerea focului, care se manifestă pe aproape trei hectare, cu focare disparate, pe creste şi stânci.

„Echipa de intervenţie, formată din 16 subofiţeri şi coordonată de locţiitorul comandantului detaşamentului de pompieri din Curtea de Argeş, a rămas în zonă pe timpul nopţii de luni spre marţi pentru a monitoriza focul şi a preveni extinderea flăcărilor. Marţi dimineaţă, echipa ISU a fost înlocuită de o alta care în acest moment acţionează. În zonă a şi plouat şi s-a realizat o barieră, un sanţ între perimetrul pe care se manifestă incendiul. Flăcările se manifestă pe aproape trei hectare de vegetaţie uscată, dar situaţia este sub control şi nu există riscul ca focul să ajungă la pădure”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure.

Ea a precizat că pentru stingerea focului pompierii se aprovizionează cu apă dintr-un pârâu.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit 5 minute neîntrerupt despre Baba Alhassan. ”Trebuia să-i schimb numele când a venit”
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Cât costă o casă la roșu de 110 mp utili, în 2026. Un constructor a pus pe hârtie toate cheltuielile
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a auzit ce a spus Bölöni despre Balaci și Dobrin și a avut o reacție neașteptată: ”Nu pot să vorbesc urât de el!”
MediaFlux
A început conflictul între SUA și Iran! A fost doborâtă o dronă iraniană care se apropia de portavionul Abraham Lincoln
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil