Alexandra a obţinut cea mai mare notă la admiterea la Medicină: Am plâns când am văzut că am intrat prima

Alexandra Dinu a a obținut cel mai mare punctaj la Admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București: 59 de puncte din 60 posibile. A intrat prima la Medicină, după cei admiși din oficiu: olimpicii.
Iulian Tudor
15 aug. 2017, 09:03
Alexandra a obţinut cea mai mare notă la admiterea la Medicină: Am plâns când am văzut că am intrat prima

Alexandra nu s-a descurcat remarcabil doar la examenul de admitere la Medicină, căci la bacalaureat a luat nici mai mult, nici mai puțin decât 9.81, în condițiile în care era conștientă că rezultatul nu o va ajuta nicicum să devină studentă.

Pasiunea pentru Medicină cred că își are rădăcinile în copilărie, nu am făcut abatere de la regulă și mi-am dorit, ca orice fată de câțiva anișori, să devin „doctoriță”. Mi-am dat seama însă că îmi doresc cu adevărat sa studiez chimie și biologie, în clasa a VII-a când am început orele de chimie, biologia deja îmi plăcea pe atunci. M-a fascinat, am participat la concursuri, am avut rezultate mulțumitoare și am știut că trebuie să continui în această direcție. Când am primit lista admișilor de la colegii mei care erau la facultate atunci, am fost șocată și extrem de fericită. Bineînțeles am plâns, ba chiar mi s-a făcut și rău la un moment dat, probabil era maniera organismului meu de a se descărca de amalgamul de emoții acumulate. Sinceră sa fiu, mă așteptam la un puctaj bun pentru că am muncit mult și am dat tot ce am putut in momentul examenului, dar nu mă așteptam să fiu prima„, a spus Alexandra.

Tânăra a spus că a început să înveţe pentru Medicină din momentul în care a intrat la liceu. De asemenea, Alexandra a vorbit despre secretul reușitei, scrie a1.ro.

Nu există o rețetă universal valabilă si aplicabilă pentru toți cei care invață pentru Medicină. Pentru mine a contat foarte mult să fiu organizată, să am un program bine structurat de la care să nu mă abat, dar totodată să nu simt ca îmi pierd pasiunea și pentru asta, când totul părea rutină și monotonie, îmi luam mici pauze în care mă relaxam„, a spus eleva.

Ea a vorbit despre absolvenţii de Medicină care aleg să plece în străinătate, dar şi dacă ar merita să lucreze într-un spital mizerabil, plin de microbi.

Eu intenționez, cel puțin momentan, să rămân în România și după terminarea facultății. Merită să pleci atunci când aici te simți neîmplinit, când simți că un alt loc, și nu România, este cel în care ți-ai putea demonstra adevărata valoare, merită sa pleci când se acumulează regrete legat de ceea ce faci, la gândul cu ceea ce ai fi putut să faci sau de ce vezi in jurul tău. Și merită să rămâi când sentimentul de împlinire a menirii tale ca medic în țara ta este superior dorinței de a face performanță. Nu aș spune ca „merită”, aș spune că având în discuție un spital mizerabil, este vorba, probabil, de pacienți care au cu adevărat nevoie de ajutor, pentru care acel spital, fie el și mizerabil, este singura lor șansă. Eu cred că să știi că ai făcut tot și chiar și peste puterile tale în astfel de situații aduce satisfacție, și din câte observ satisfacția se numără printre puținele lucruri cu adevărat valoroase ce le-au rămas medicilor români„, a spus tânăra.

Citeşte şi REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2017 CAROL DAVILA: Două medii de 10. La Medicină generală ultima medie de admitere a fost 7,70

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, propunere-șoc în fotbalul românesc după ce a văzut analiza lui Vassaras: „Să anunțe în maxim 20 de secunde”
Capital.ro
Nicușor Dan anunță direcția noului Guvern: „Nu există vreo șansă” pentru alianțe anti-europene. Președintele confirmă consultări cu toate partidele, inclusiv AUR
Playtech.ro
Când este obligatorie folosirea luminilor de zi și ce amenzi riști dacă nu respecți regula
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Cărți de identitate electronice. Până la ce dată se mai pot face gratuit și ce conțin noile buletine
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi