STUDIU: Un român din trei este îngrijorat de creşterea costurilor în următorul an

Creşterea costurilor în următorul an reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 29% dintre români, în contextul în care 21% sunt îngrijoraţi pentru evoluţia economiei în următoarea perioadă, iar 92% spun că nu împrumută mai mult decât ştiu că pot rambursa fără dificultăţi, potrivit unui sondaj publicat joi şi desfăşurat de compania britanică de cercetare GfK, realizat la iniţiativa grupului britanic International Personal Finance, prezent în România prin subsidiara Provident Financial.
Filip Stan
17 aug. 2017, 07:38
STUDIU: Un român din trei este îngrijorat de creşterea costurilor în următorul an

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iulie la 1,4%, cel mai înalt nivel din octombrie 2014, în condiţiile în care energia electrică s-a scumpit 6,8%, iar preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Avansul costurilor este pus de 29% dintre clienţii români pe seama creşterii cheltuielilor cu utilităţile, potrivit studiului.

„Creşterea costului de trai în următoarea perioadă este pusă de 29% dintre clienţii români pe seama creşterii cheltuielilor cu utilităţile, peste media de 17% la nivel european, a costurilor cu locuinţa, fie că este vorba despre chirii sau despre rate la bancă pentru achiziţionarea unei locuinţe (15%) şi a cheltuielilor cu alimentele (12%). Prin comparaţie, pentru respondenţii din Europa, principalul motiv al creşterii costului de trai este reprezentat de cheltuielile cu chirii sau rate pentru achiziţia locuinţei (19%) şi de cheltuielile cu alimentaţia (19%)”, se arată în studiu.

În plus, 12% dintre respondenţii din România consideră ieşirea la pensie le-ar putea afecta nivelul de trai, spre deosebire de media de numai 6% la nivel european. Toodată, 7% dintre ei iau în calcul posibilitatea ca în perioada următoare să primească mai puţini bani din străinătate şi, astfel, nivelul de trai să fie afectat.

Cei mai mulţi dintre respondenţii din România spun că iau în calcul împrumuturile de la bănci sau instituţii financiare nebancare în principal atunci când vor să facă îmbunătăţiri în locuinţă (31%), când intervin cheltuieli neaşteptate care le pot influenţa situaţia financiară (29%) sau cheltuieli medicale (18%), când caută să-şi consolideze datoriile (23%), dar şi pentru a investi în educaţia copiilor (5%).

„Patru din 10 respondenţi consideră facil să acceseze un împrumut, nivel similar cu cel înregistrat anul trecut. Asta nu înseamnă că nu tratează cu foarte mare responsabilitate un angajament financiar: 94% dintre respondenţi spun că se gândesc foarte atent înainte de a lua un credit şi 87% nu iau niciodată împrumuturi sub presiunea impulsului, iar 92% spun că nu împrumută mai mult decât ştiu că pot rambursa fără dificultăţi”, se arată în studiu.

În plus, mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj din România au declarat că folosesc servicii de credit cu regularitate, însă 64% au împrumutat mai puţin decât suma maximă posibilă. Totodată, 73% dintre respondenţi declară că au capacitatea de a plăti confortabil ratele lunare, acesta fiind principalul aspect pe care clienţii îl iau în calcul atunci când vor să ia un împrumut (64%), alături de suma totală de rambursat (54%) şi de perioada împrumutului (46%).

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de aproximativ 4.000 de clienţi ai grupului din patru ţări europene, precum şi din Mexic.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
De ce i-a fost anulată, de fapt, suspendarea lui Balogun, după intervenția lui Donald Trump. Mitică Dragomir a făcut dezvăluirea momentului
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?