Călin Popescu Tăriceanu: Am vizitat muzeul odată cu grupul din care făceam parte, nu înaintea altcuiva

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, aflat în vacanţă prin România, a precizat pe pagina sa de facebook că a vizitat Muzeul Mineritului de la Roşia Montană odată cu grupul din care făcea parte, nu înaintea altor oameni. Precizarea lui Tăriceanu a venit în contextul în care acesta a fost apostrofat că nu ar fi stat la rând pentru vizitarea muzeului.
Romania TV
17 aug. 2017, 10:31
Călin Popescu Tăriceanu: Am vizitat muzeul odată cu grupul din care făceam parte, nu înaintea altcuiva

În altă ordine de idei, am constatat că în spațiul public a fost propagat un filmuleț în care apar la terminarea vizitei pe care am făcut-o la muzeu. Pentru a oferi informații corecte și în speranța că nicio publicație nu va folosi filmulețul pentru a răspândi informații false, vreau să fac o serie de precizări. Muzeul se vizitează în grupuri de persoane. Numărul persoanelor este stabilit de organizatori și de reprezentanții muzeului. Astfel că, am așteptat și noi, împreună cu ceilalți turiști pentru ca grupul precedent să termine vizita, înainte de a începe turul grupului din care am făcut parte. Așadar, am vizitat muzeul odată cu grupul din care făceam parte, nu înaintea altcuiva.

Tot astăzi am așteptat aproape o oră, alături de alte sute de turiști, pentru a vizita peștera Scărișoara. Așa este în multe locuri în țară în aceste zile, ceea ce arată și că foarte mulți români au ales să își petreacă această mini-vacanță în România, ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurător„, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook. 

Spusele lui Tăriceanu au fost întărite şi de un reprezentant al Muzeului Mineritului şi minei de la Roşia Montană, care a declarat, joi, că preşedintele Senatului nu a avut un statut preferenţial la vizita sa de miercuri la acest obiectiv, în contextul în care în spaţiul public a apărut un filmuleţ în care oamenii i-ar fi reproşat că nu a aşteptat la rând.

”Dânsul nu a avut o vizită oficială, nu a fost anunţată de nimeni, a venit ca orice turist, este în concediu, cu familia şi cu prietenii, s-a prezentat la poartă, când i-a venit rândul a intrat. Şi dânsul a aşteptat în jur de 5-10 minute până când a fost primit. A stat la rând ca orice alt cetăţean, a venit şi s-a prezentat ca orice alt vizitator de la Roşia Montană. Nu a avut niciun privilegiu, până nu a intrat înăuntru nici n-am ştiu dacă e dânsul sau nu e dânsul. Dacă nu era vorba de Tăriceanu şi era vorba de Gheorghe Popescu, pe care nu-l cunoştea nimeni… Nu e prima dată când se aşteaptă la poartă”, a declarat un reprezentant al Muzeului Mineritului şi minei de la Roşia Montană.

Acesta mai spune că ceilalţi turişti care au vizitat Muzeul au aşteptat circa 10 minute până s-a terminat vizita grupului din care făcea parte Călin Popescu Tăriceanu, la fel cum şi preşedintele Senatului a aşteptat până când grupul dinaintea sa şi-a terminat turul.

”La Roşia Montană este o veche exploatare, aflată în conservare. Aici nu se desfăşoară activităţi specifice de muzeu. În perioada în care nu se fac supravegheri de lucrări sau alte lucrări, se fac vizite la muzeu. Programul este de luni până vineri între orele 8.00 şi 14.00. Problema este că se mai aşteaptă şi nu se intră cu mai puţin de cinci persoane fiindcă nu se rentează din punct de vedere economic (…) Se mai stă şi pentru că nu poţi să suprapui grupurile şi nu poţi să intri cu un număr foarte mare în subteran (…) El a avut acelaşi tratament”, a mai spus reprezentatul minei de la Roşia Montană.

Cele două reacţii au apărut după ce în spaţiul public a apărut un filmuleţ în care preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu este apostrofat pe motiv că nu ar fi stat la rând pentru a vizita Muzeul Mineritului de la Roşia Montană. 

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?