„Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă”, din nou lider în box office-ul românesc de weekend

Filmul de animaţie "Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă" este din nou lider în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 542.690 de lei şi 25.469 de spectatori, informează Asociaţia Film România.
Romania TV
25 iul. 2012, 07:10

Unul dintre cele mai iubite triouri din istoria cinematografiei – Manny, Diego şi Sid – porneşte în cea mai mare aventură de până acum, după ce un cataclism trimite în derivă un întreg continent. Separaţi de restul turmei, ei folosesc un aisberg pe post de barcă improvizată şi se lansează într-o epopee maritimă în încercarea disperată de a-i găsi pe ceilalţi. Înainte să devină eroi şi să reuşească imposibilul, Manny şi gaşca lui sunt supuşi celor mai grele încercări prin care au trecut vreodată. Se confruntă cu tot soiul de creaturi marine exotice, explorează cu curaj o nouă lume, plină de pericole necunoscute, şi se luptă cu piraţi nemiloşi. Bineînţeles că din această aventură nu putea lipsi Scrat, a cărui reuniune cu ghinda sa blestemată îl catapultează în locuri în care nicio veveriţă preistorică nu a mai ajuns vreodată. Printre actorii care dau voce simpaticelor personaje se numără Ray Romano (Manny), John Leguizamo (Sid), Denis Leary (Diego) şi Queen Latifah (Ellie).

Primele trei filme din franciza „Epoca de gheaţă/ Ice Age” au generat încasări de aproape 2 miliarde de dolari pe plan mondial.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc se regăseşte premiera „Ted”, cu încasări de 422.265 de lei şi 23.488 de spectatori. „Ted” este o comedie ireverenţioasă despre relaţia dintre un urs de pluş şi un bărbat în toată firea. Scenariul este semnat de Seth MacFarlane, Alec Sulkin şi Wellesley Wild, iar din distribuţie fac parte Mark Wahlberg, Mila Kunis, Giovanni Ribisi, Joel McHale şi Seth MacFarlane, în rolul lui Ted.

Seth MacFarlane, creatorul seriei-cult de animaţie „Family Guy”, aduce pentru prima dată pe marele ecran, ca regizor şi scenarist, umorul special care l-a făcut celebru. „Ted” este povestea lui John Bennett (Mark Wahlberg), un tip care a trecut de mult de vârsta copilăriei, dar care acum trebuie să-i ţină piept lui Ted, ursuleţul său preferat, după ce acesta prinde viaţă şi, aşa cum John îşi dorea încă din copilărie, nu-l mai scapă din ochi nicio secundă.

Pe locul al treilea s-a clasat „Uimitorul Om – Păianjen”, care a avut încasări de 331.753 de lei şi 14.750 de spectatori. Peter Parker (interpretat de Andrew Garfield) este un licean retras, abandonat de părinţi în copilărie şi lăsat în grija unchiului Ben (interpretat de Martin Sheen) şi a mătuşii May (interpretată de Sally Field). Ca mulţi alţi tineri de vârsta lui, Peter este în căutarea propriei identităţi. În acelaşi timp, trăieşte prima sa dragoste – cu Gwen Stacy (interpretată de Emma Stone). Împreună, ei descoperă ce înseamnă iubirea şi implicarea într-o relaţie care se dovedeşte a fi plină de secrete.

Pe poziţia a patra s-a situat „Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa”, cu încasări de 85.353 de lei şi 4.414 spectatori. Cel de-al treilea opus din franciza „Madagascar”, regizat de Eric Darnell şi care beneficiază de vocile actorilor Ben Stiller şi Chris Rock, este o nouă expediţie care îi poartă pe eroii evadaţi de la o grădină zoologică newyorkeză spre un circ ambulant, prin Europa.

Pe locul al cincilea se află „Caut prieten pentru sfârşitul lumii”, cu Steve Carell şi Keira Knightley în roluri principale, care a avut încasări de 48.316 lei şi 2.567 de spectatori. Un asteroid gigantic este în drum spre Pământ, iar încercările de a evita dezastrul au eşuat. În acelaşi timp, căsnicia lui Dodge (interpretat de Steve Carrel, actor premiat cu un Glob de Aur), un vânzător de poliţe de asigurări blajin, eşuează şi ea: atunci când află că sfârşitul lumii va fi peste fix 21 de zile, soţia lui îl părăseşte pe loc. Dodge este un introvertit care a respectat mereu convenţiile societăţii, dar vecina sa, Penny (interpretata de Keira Knightley) este o persoană expansivă, care nu a ţinut cont niciodată de normele sociale. Cei doi se întâlnesc atunci când Penny îi aduce lui Dodge o scrisoare rătăcită de la Olivia, iubita lui din liceu şi dragostea vieţii lui.

În total, în weekend, cinematografele româneşti au avut 1.616.755 de lei şi 80.107 spectatori.
 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Nattasha și Lorenzo, al treilea cuplu de la Insula Iubirii, sezonul X! Ea are o meserie atipică
Fanatik.ro
Ăsta e adevăratul motiv pentru care Dinamo l-a pierdut gratis pe puștiul care face furori în Liga 2: „Nu puteam să-i oprim ascensiunea!”
Capital.ro
Bani pe care pensionarii îi pot pierde dacă nu îi cer. Drepturile care nu vin automat în 2026
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Merită să pleci din România? Ce spun cei care regretă că n-au emigrat mai devreme și cei care s-au întors
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe litoral! Plaja din Olimp, închisă după descoperirea unui fragment de dronă
iamsport.ro
'Oracolul din Bălcești' spune când vom avea un nou guvern. A oferit și două nume de premier
MediaFlux
Anunțul momentului despre extinderea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei după 2027: Bolojan: „Măsurile adoptate trebuie menținute”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat