Blaga despre banii pentru absenţa la vot: O copilărie. Ce bani să oferim ca să nu vină lumea la vot?

Preşedintele PDL respinge suspiciunile potrivit cărora militanţi ai partidului ar reţine buletinele alegătorilor, contra unor sume de bani, pentru a nu se prezenta la referendumul din 29 iulie. Vasile Blaga cataloghează această ipoteză drept o "copilărie".
Romania TV
25 iul. 2012, 07:25
Blaga despre banii pentru absenţa la vot: O copilărie. Ce bani să oferim ca să nu vină lumea la vot?

Vasile Blaga respinge orice implicare a militanţilor PDL în chestiuni ce ţin de aranjamente ale referendumului de duminica viitoare:

„Asta este o copilărie! Dacă se întâmplă astfel de cazuri, legea trebuie să fie aplicată, iar instituţiile statului nu au decât să îşi facă datoria. Dar ce bani să le oferim noi cetăţenilor pentru a nu veni la vot? Toată ţara este împânzită de panouri ale USL-ului, prin care îndeamnă lumea la vot, e adevărat, pe nici un motiv constituţional, din cu totul alte motive, să vină şi să voteze împotriva preşedintelui Băsescu la referendum. Cred că au cheltuit zeci de milioane de euro, uitaţi-vă în toată ţara, este absolut plină! Nu există oraş, orăşel din ţara asta fără zeci de panouri cu îndemnul de a vota împotriva referendumului, noi nu avem nici unul. Deci despre ce bani vorbim? Nu cred că sunt astfel de situaţii. Cred că sunt colegi şi la mine convinşi ca şi conducerea partidului, pentru că până la urmă, conducerea partidului când a luat această decizie (de a-i îndemna pe alegătorii săi să nu meargă la vot-n.r.) a luat pulsul organizaţiilor, pulsul militanţilor noştri, al primarilor, al consilierilor locali, pentru că până la urmă, aceştia sunt cei mai importanţi militanţi ai noştri. Dar repet, dacă există un singur caz, el trebuie pedepsit!”, a declarat Blaga, miercuri, la RFI.

Prefectura Vaslui a declanşat marţi o anchetă în cazul unor posibile cazuri de abuz din partea unor primari care ar reţine acte de identitate ale localnicilor până după referendumul din 29 iulie, pe motiv că trebuie reactualizate datele din dosarele de ajutor social. În aceeaşi zi, o altă anchetă a fost deschisă la Gorj, unde conducerea unei mine a fost acuzată că ar fi luat cărţile de identitate ale angajaţilor, pentru a-i împiedica să vină la vot.

Citeşte şi: Absenţa la vot, plătită cu sume între 50 şi 100 lei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT