SUA suspendă temporar acordarea de vize pe teritoriul Rusiei

Acordarea de vize pentru Statele Unite ale Americii va fi suspendată temporar în Rusia începând de miercuri, 23 august, din cauza reducerii personalului diplomatic ordonat de Moscova, ca ripostă la noile sancțiuni americane, a anunțat luni Ambasada SUA din Federația Rusă, citată de AFP, Reuters și RIA Novosti.
Iulian Tudor
21 aug. 2017, 10:36
SUA suspendă temporar acordarea de vize pe teritoriul Rusiei

„Din cauza limitei impuse de guvernul rus cu privire la numărul personalului diplomatic autorizat să se afle în Rusia, toate operațiunile legate de acordarea de vize, în afara celor pentru imigrare, vor fi suspendate la 23 august, înainte de a se relua de la 1 septembrie, dar numai la Moscova”, a indicat ambasada într-un comunicat.

Această reducere a serviciilor consulare pe teritoriul Rusiei înseamnă de fapt că acei cetățeni ruși care vor dori să călătorească în SUA vor trebui să se deplaseze la Moscova pentru vize, întrucât consulatele americane din regiuni nu vor mai efectua respectiva procedură.

Președintele rus Vladimir Putin, reacționând la noile sancțiuni impuse de Congresul SUA împotriva Rusiei, a ordonat Washingtonului să-și reducă personalul diplomatic de la ambasadă și consulatele din Federația Rusă cu 755 de persoane până la 1 septembrie. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT