Ponta îi scrie şefului CE că PDL nu respectă decizia Curţii privind referendumul. Citeşte scrisoarea

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care prezintă ultimele evenimente legate de referendum, precum şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt respectate de membrii PDL, anume tocmai de către cei care reclamau încălcarea legii.
Romania TV
25 iul. 2012, 10:22
Ponta îi scrie şefului CE că PDL nu respectă decizia Curţii privind referendumul. Citeşte scrisoarea

„Deciziile Curţii nu sunt respectate tocmai de către cei care strigau că e lovitură de stat. Prima dată este ruşinea celui care înşală, a doua oară este ruşinea ta dacă te mai laşi păcălit”, a spus Ponta, miercuri, în şedinţa de guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că va trimite Comisiei Europene, grupurilor din Parlamentul European şi prim-miniştrilor europeni scrisori în care va arăta că au fost „înşelaţi şi escrocaţi” de către Băsescu şi PDL atunci când au insistat pentru respectarea deciziei CC de prezenţă la referendum.

El a precizat că astfel de scrisori, în care se va arăta că oficialii de la Bruxelles au fost escrocaţi de Băsescu şi membrii PDL când au insistat pentru respectarea deciziei Curţii Constituţionale de asigurare la referendumul de demitere a preşedintelui a unei prezenţe de 50% plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot, vor fi transmise inclusiv oficialilor Parlamentului European şi membrilor grupului Partidului Popular European.

„Vreau să îmi exprim amărăciunea asupra faptului că Traian Băsescu şi PDL i-au înşelat şi i-au escrocat pe partenerii noştri internaţionali, începând cu Comisia Europeană, atunci când au cerut să se respecte deciziile Curţii Constituţionale, pentru că aşa e bine pentru România. Eu am ţinut cont de aceste observaţii, Comisia Europeană, partenerii noştri europeni au pus nişte probleme de principiu, să respectăm deciziile Curţii Constituţionale, dar nu s-au aşteptat că tocmai cei care strigă vor fi primii care vor încălca aceste decizii, motiv pentru care astăzi voi trimite o scrisoare atât preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Parlamentului European, cât şi primilor-miniştri şi preşedinţilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, inclusiv grupului Partidului Popular European. Sunt absolut convins că Partidul Popular European şi partenerii europeni vor constata că au fost traşi pe sfoară de Băsescu şi de PDL (…) Îmi voi cere scuze în numele României pentru faptul că preşedintele suspendat şi câţiva reprezentanţi ai PDL practic s-au folosit şi i-au înşelat pe partenerii noştri europeni pentru un scop care acum este evident. Genul ăsta de escrocherie caracterizează foarte clar modul în care Traian Băsescu şi PDL au câştigat până acum”, a spus Ponta.

Premierul a arătat că Traian Băsescu şi PDL acţionează neconstituţional şi infracţional, deoarece legea prevede că împiedicarea prin orice mijloace a dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi interzicerea unor drepturi.

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Ruptură totală Florin Tănase – Marius Baciu la FCSB!? „Ce relație să avem? Eu am soție”
Capital.ro
Granițele nu vor mai proteja șoferii sancționați. Schimbarea pregătită la nivel european
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România