Traian Băsescu ar fi vrut-o pe EBA băiat

Preşedintele suspendat Traian Băsescu nu şi-a dorit-o pe Elena Băsescu. El a mărturisit într-un interviu că voia atât de mult să aibă băiat încât atunci când unul dintre marinarii săi i-a dat vestea, în urmă cu 32 de ani, că are din nou fetiţă, s-a înfuriat atât de tare încât a vrut să arunce cu papucul după el.
Romania TV
25 iul. 2012, 12:26
Traian Băsescu ar fi vrut-o pe EBA băiat

Domnul căpitan, am un mesaj important de acasă. Şi zic vino şi adu-mi-l. Binenţeles, între timp aprinsesem lumina în dormitor şi îl văd că deschide uşa, apare în uşa dormitorului şi zic, ce mesaj de acasă? Zice, este de la tatăl dumneavostră. Şi ce scrie? Felicitări, ai o fetiţă. Prima reacţie a fost să mă aplec lângă pat să iau papucul să arunc după el. Ieşi afară, la ora două mă scoli pentru asta?”şi-a amintit preşedintele suspendat Traian Băsescu.

Preşedintele a spus că i-ar fi plăcut un băiat, întrucât avea deja o fată. „Acum sunt bucuros că am două fete, pentru că am şi eu poporul meu. Dacă mă lasă ăştia fără popor, acum cu suspendarea, am acasă trei femei. Este micul meu popor„, a explicat preşedintele suspendat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?