Peste 1.000 de contestaţii la definitivat. Cele mai multe vizează notele la proba de română

Centrele pentru examenul de definitivat au înregistrat 1.121 de contestaţii, referitoare la note acordate la 68 dintre cele 116 discipline la care s-au susţinut probe, cele mai multe recorectări fiind pentru lucrări la limba şi literatura română, anunţă Ministerul Educaţiei.
Romania TV
25 iul. 2012, 14:35
Peste 1.000 de contestaţii la definitivat. Cele mai multe vizează notele la proba de română

Numărul contestaţiilor depuse luni şi marţi reprezintă 20,5% din totalul lucrărilor scrise evaluate, potrivit sursei citate.

Pentru notele probei de limba şi literatura română au fost formulate 179 de contestaţii, pentru cele de la educatoare/institutori/profesori pentru învăţământ preşcolar – 139, iar la limba engleză – 111, precizează ministerul.

După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate, joi, în toate centrele de examen şi pe site-ul http://definitivat.edu.ro.

Conform notelor înainte de contestaţii, 62,23% dintre cei 5.464 candidaţi care au susţinut probele scrise au promovat examenul de acordare a definitivării în învăţământ, obţinând cel puţin nota şapte

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Cumul pensie și salariu. Cine poate primi integral ambele venituri și cine riscă să piardă 85% din pensie
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor