Liviu Dragnea: Sunt forţe politice, şi nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Mamaia, că există forțe politice, și nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică și legitimă, denunțând astfel acțiunile care au loc "aproape zilnic" împotriva social-democraților.
Romania TV
25 aug. 2017, 17:22
Liviu Dragnea: Sunt forţe politice, şi nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică

Sunt forțe politice, și nu numai politice, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică și cea legitimă. Și consecințele acestei vrereri nelegitime sunt vizibile. Sunt scandalurile montate aproape zilnic împotriva noastră, împotriva noastră ca grup și împotriva noastră ca persoane. Poate că încă nu ne-am dezmeticit complet, dar ar fi cazul să ne dezmeticim, ar fi timpul să ne dezmeticim. Oriunde ne uităm azi în societatea românească se dau lupte. Sunt multe de clarificat în toate domeniile, dar cele mai multe se pare sunt de clarificat în politic„, a spus Dragnea, la Școala de vară a Organizației de Femei Social Democrate (OFSD).

El a susținut că în justiție, în sănătate, în educație, în instituțiile de forță și în economie „plutește umbra luptei politice”.

E o luptă politică incorectă, este de fapt o luptă nelegitimă pentru putere. Este lupta celor care n-au câștigat-o și care o vor într-un mod nelegitim contra celor care au câștigat-o și care vor să o folosească pentru dezvoltarea acestei țări. Este lupta lor împotriva noastră, ca să nu ne mai complicăm și nici să ne ascundem. Și vă întreb: De ce ar trebui să cedeze PSD puterea? De ce ar trebui PSD să cedeze ceea ce a câștigat în decembrie 2016? De ce să cedăm dreptul nostru de a îndrepta ceea ce este strâmb, de ce să cedăm dreptul de a îndrepta nedreptățile făcute până acum românilor și care se fac și în continuare? De ce să renunțăm la ocazia de a dezvolta țara doar pentru că unora le e teamă să-și piardă posturile sau mandatele? Doar că unora nu le convine că începe să li se tragă economia subterană de sub ei? Doar pentru că nu le convine ca domnia bunului plac și sentimentul de injustiție să înceteze? Doar pentru că suntem de părere că e prea puțină democrație într-o țară care este sătulă de teroare și de injustiție socială? Eu nu vreau să renunțăm. Și vreau să fiți lângă mine, ba dimpotrivă, vreau să ducem până la capăt, până la ultimul cuvânt, ce am promis în campania electorală„, a arătat președintele PSD.

Potrivit lui Dragnea, PSD nu știe să piardă, ceea ce „îi sperie” pe adversarii săi.

„Vor râde așa cum au mai râs, vor amenința așa cum au mai amenințat, vor face dosare așa cum au mai făcut. Dar nu le merge la nesfârșit și asta e o veste proastă pentru ei. Sunt lucruri pe care într-adevăr nu le știm, de exemplu nu știm să pierdem, dar știm în schimb să câștigăm, iar ei știu asta și îi sperie în continuare, așa cum i-a speriat rezultatul alegerilor. Eu îi văd cât sunt de speriați atunci când pornesc campanii, cum mistifică fapte, când distribuie acuzații printr-un sistem mediatic de propagandă care, dacă e să ne întrebăm cinstit, nu-mi dau seama din ce trăiește. Poate ne dăm seama, oricum nu pe căi cinstite„, a menționat Dragnea.

În opinia acestuia, misiunea politică a PSD este una frumoasă, dar și foarte grea.

Și trebuie să fim conștienți de asta. Nu încercăm doar să creștem o economie și să respectăm un deficit, astea sunt numai cifre, vrem să salvăm o țară, să vindecăm o națiune. România trebuie vindecată, trebuie ca fiecare procent de creștere economică să se simtă imediat în buzunarele românilor, să retezăm de la rădăcină un sistem care vrea să mențină nedezvoltarea, să aducem lucrurile în matca lor firească, să aducem instituțiile în poziția lor legitimă, constituțională și societatea noastră în pace și normalitate. (…) Trebuie să muncim și ca mai mulți români să revină în țară, vreau ca mai mulți români care au bagajele făcute să se apuce de despachetat și să dăm tot ceea ce am promis, indiferent cât va fi de greu. (…) Sincer, nu știu dacă vom învinge, dar ce știu sigur este că nu vom da niciun pas înapoi”, a subliniat liderul PSD.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Nattasha și Lorenzo, al treilea cuplu de la Insula Iubirii, sezonul X! Ea are o meserie atipică
Fanatik.ro
Ăsta e adevăratul motiv pentru care Dinamo l-a pierdut gratis pe puștiul care face furori în Liga 2: „Nu puteam să-i oprim ascensiunea!”
Capital.ro
Bani pe care pensionarii îi pot pierde dacă nu îi cer. Drepturile care nu vin automat în 2026
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Merită să pleci din România? Ce spun cei care regretă că n-au emigrat mai devreme și cei care s-au întors
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe litoral! Plaja din Olimp, închisă după descoperirea unui fragment de dronă
iamsport.ro
'Oracolul din Bălcești' spune când vom avea un nou guvern. A oferit și două nume de premier
MediaFlux
Anunțul momentului despre extinderea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei după 2027: Bolojan: „Măsurile adoptate trebuie menținute”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat