Atanasiu (PNL): Dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni, va fi un preşedinte fără credibilitate

Preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, spune că, în cazul în care referendumul va fi invalidat din cauza absenteismului şi Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, acesta va fi un preşedinte fără credibilitate atât pe plan intern, cât şi pe cel extern, va fi "o paiaţă".
Romania TV
25 iul. 2012, 17:35
Atanasiu (PNL): Dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni, va fi un preşedinte fără credibilitate

Teodor Atanasiu a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se aştepta la boicotarea referendumului de către PDL, deoarece „este un partid care nu are nimic de-a face cu democraţia”. „Democraţia înseamnă a pune în practică voinţa poporului, pe care o poţi afla la un referendum sau prin reprezentanţii lui în Parlamentul României. Ce face PDL? Atacă hotărârile reprezentanţilor poporului, adică ale Parlamentului, şi insistă ca poporul să nu îşi exprime voinţa la referendum. Deci decizia să o ia altcineva, nu poporul, nu în mod democratic. Noi am fost convinşi că asta va fi decizia finală pe care au amânat-o să o dea public cei de la PDL”, a spus Atanasiu.

Acesta şi-a manifestat convingerea că oamenii vor merge la urne deoarece au înţeles „nu pot lăsa o minoritate să decidă”. „Dacă nu vom avea acest 50 la sută plus unu, lucrurile vor fi extrem de grave. Închipuiţi-vă un Traian Băsescu care, în urma votului a 8 milioane de români şi nu a 9 milioane, ca să fie referendumul valid, va merge la Cotroceni cu sub un milion de susţinători. Cum va fi el privit ca şi preşedinte şi pe cine va reprezenta el în relaţiile externe, cum va fi privit în relaţiile cu instituţiile statului?”, a afirmat Atanasiu, adăugând că, în această situaţie, Traian Băsescu „va fi un preşedinte fără credibilitate, practic va fi o paiaţă la Cotroceni şi ar fi păcat”.

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a făcut, miercuri, un apel către români să-şi exercite dreptul de vot, avertizând că împiedicarea exercitării acestui drept, prin orice mijloace, ar putea fi sancţionată de CEDO şi ar putea avea consecinţe juridice, politice şi financiare.

Totodată, USL i-a avertizat pe primarii PDL care vor avea acţiuni sau tentative de a împiedica participarea la referendum că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la şase luni la cinci ani şi că, fiind reprezentanţi ai autorităţilor publice, vor avea inclusiv circumstanţă agravantă.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Diana Șucu: „Rugăciunea mea e mai puternică decât a celorlalți”. Gigi Becali a auzit-o și i-a dat un sfat în direct! Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Cât costă o casă la roșu de 110 mp utili, în 2026. Un constructor a pus pe hârtie toate cheltuielile
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Băi, e incredibilă!”. Soția unui cunoscut cântăreț l-a cucerit pe Prunea: ”E o mână de fată, dar ce a făcut acolo…”
MediaFlux
Raport asupra alegerilor prezidențiale din România. Congresul SUA acuză Comisia Europeană de măsuri agresive de cenzură
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil