Lazăr, despre dosarul alegerilor din 2009: Nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituţie extrajudiciară

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marţi că nu va trimite dosarul privind noaptea alegerilor din 2009 către Comisia parlamentară de anchetă, pe motiv că aceasta este o instituţie extrajudiciară, dar va pune la dispoziţie „informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri”.
Filip Stan
29 aug. 2017, 08:11
Lazăr, despre dosarul alegerilor din 2009: Nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituţie extrajudiciară

„Ministerul Public a fost deschis tot timpul la o discuţie pentru o cooperare loială, însă în formele prevăzute de lege. Noi nu putem coopera altfel decât în modul în care prevede legea. Discuţia faţă în faţă este cea mai bună şi noi suntem deschişi la o astfel de discuţie. Se va desfăşura la CSM sau la Ministerul Justiţiei, în prezenţa reprezentanţilor CSM. Noi suntem deschişi la o astfel de discuţie care ar putea să aibă loc şi vom găsi soluţia legală. În mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituţie extrajudiciară. Însă, vom putea pune la dispoziţie informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri. Sunt informaţii de interes public, noi suntem dispuşi să le punem la dispoziţie”, a arătat, marţi, Augustin Lazăr.

Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public au venit cu precizări, luni, în urma informaţiilor contradictorii privind întâlnirea ministrului Tudorel Toader şi a procurorului general Augustin Lazăr cu membrii Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi anunţă că ministrul Justiţiei şi procurorul general au stabilit ca în perioada următoare să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială, pentru „verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului”.

„Tudorel Toader, ministrul Justiţiei şi Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. Întâlnirea, la care vor fi invitaţi şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea loc la sediul Ministerului Justiţiei sau al CSM la o dată ce va fi stabilită de comun acord”, arată Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, într-un comunicat de presă comun transmis luni seară.

CITEŞTE ŞI Augustin Lazăr, înainte de întâlnirea cu şefii Parchetelor: Unele idei din legile justiţiei ar afecta mersul justiţiei

Cele două instituţii au transmis că precizările sunt făcute având în vedere informaţiile contradictorii despre această întâlnire.

Preşedintele Comsiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a anunţat, luni, după şedinţa comisiei, că reprezentanţii comisei vor avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi cu procurorul general, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre dosarul clasat al scrutinul pe care acesta din urmă a refuzat să îl transmită comisiei.

„La şedinţa de azi am lămurit câteva aspecte. În primul rând, domnul Tudorel Toader îşi va exercita rolul de mediator şi în cursul acestei săptămâni Biroul comisiei de anchetă va avea o întâlnire cu procurorul general pe tema dosarului clasat la Parchet. Domnul Lazăr, domnul Toader şi membrii biiroului Comisiei de anchetă, pentru a lămuri cu toţii. Discuţiile eu zic că sunt bune, lămurim aspecte legate de dosarul clasat, dosarul solicitat de comisia noastră”, a spus Oana Florea.

Ulterior, Ministerul Public a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorul general Augustin Lazăr nu are cunoştinţă despre această întâlnire anunţată de conducerea Comisiei de anchetă, dar îşi exprimă „disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare”.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, nu are cunoştinţă despre o asemenea întâlnire la Ministerul Justiţiei şi cu atât mai puţin despre obiectul acesteia. Menţionăm însă faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuţiile specifice funcţiei şi dispoziţiilor legale în vigoare”, a precizat Ministerul Public.

În 16 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a sesizat, în urma unei discuţii cu procurorul general Augustin Lazăr, Inspecţia Judiciară, în vederea verificării conduitei procurorului general în ceea ce priveşte reţinerea de a trimite documente comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009.

Tudorel Toader declara anterior că nu consideră că era cazul ca procurorul general Augustin Lazăr să se adreseze CSM pentru a afla dacă trebuie sau nu să transmită documente comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi că va discuta cu acesta, iar în funcţie de răspunsurile pe care le va primi, va sesiza Inspecţia Judiciară.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 i-a solicitat procurorului general Augustin Lazăr dosarul clasat privind scrutinul, acesta solicitând CSM să precizeze dacă poate fi transmisă comisiei o copie şi să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între Parlament şi autoritatea judecătorească.

În 7 august, Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis procurorului general Augustin Lazăr că nu este de competenţa CSM să stabilească dacă pot fi trimise sau nu Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 documentele solicitate de comisie şi pe care Ministerul Public a refuzat să le transmită. De asemenea, CSM a stabilit că în acest caz nu se impune să sesizeze Curtea Constituţională.

Parchetul ICCJ a anunţat că a luat act de această decizie, precizând că „solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009  – aflată în faza de analiză şi de clarificare a unor probleme de drept – are în vedere o cauză în care s-a pronunţat  o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.

În 10 august, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat că membrii comisiei îi vor transmite o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul, urmând să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr.

O zi mai târziu, Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 a trimis Ministerului Justiţiei o scrisoare în cere îi cere lui Tudorel Toader să sesizeze Inspecţia Judiciară cu privire la atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr, faţă de lucrările comisiei şi să facă o evaluare a modului în care el şi-a îndeplinit atribuţiile.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte