Gabriela Baltag, CSM: Inspecţia Judiciară, supusă unei execuţii, după controlul „fără tact şi respect” la DNA

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, arată, într-un comunicat de presă, că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei "execuţii", după controlul "fără tact şi respect" care a fost făcut la DNA, existând reclamaţii atât din partea conducerii Parchetului, cât şi din rândul inspectorilor judiciari.
Filip Stan
30 aug. 2017, 13:23
Gabriela Baltag, CSM: Inspecţia Judiciară, supusă unei execuţii, după controlul

În cadrul scrisorii, Gabriela Baltag, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, face referire la faptul că se doreşte schimbarea conducerii Inspecţiei Judiciare cu „persoane noi, pregătite deja emoţional”, fapt ce va duce la „înnăbuşirea oricăror revolte, critici venite din interior”. Magistratul susţine că aceste demiteri ar putea fi făcute după ce IJ a făcut un control la DNA, în cazul managementului unităţii de parchet.

„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele ‘fără tact şi respect’ atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA, ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului”, arată Baltag, în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, aparent, sunt persoane din interiorul Inspecţiei dornice să „demaşte prigoana” la care a fost supusă DNA. Ea spune că, probabil, Direcţia Naţională Anticorupţie nu a fost niciodată controlată atât de amplu până acum.

„Execuţia la care urmează a fi supusă această instituţie (Inspecţia Judiciară – n.red.), prin declanşarea fulger a unei proceduri de revocare a conducerii, face parte din ‘strategia’ extinsă la care se lucrează, din umbră, de ceva timp. Toate ideile ‘de reformare’ nu vizează binele sistemului. Acest lucru este foarte clar, doar supunerea acestuia. Instalarea unor persoane noi, pregătite deja emoţional ‘desemnate de noi’ ( vorba unora) va permite, în viitor, înnăbuşirea oricăror revolte, critici venite din interior. Cum să acceptăm măcar ideea că noi trebuie să fim cei care îi recrutăm pe inspectori şi vom decide conducerea, pentru ca mai apoi să decidem cine va fi sau nu sancţionat!? Nici măcar începuturile democraţiei juridice nu au fost atât de lipsite de tact, de obiectivitate. ‘…şi tot noi să decidem conducerea…’ Dacă, în prezent, sunt unii care îndrăznesc să fluture, fără nicio rezervă, ameninţări directe, la adresa altora, ignorând total misiunea fiecăruia, mă întreb cum va arăta sistemul judiciar când o mână de oameni, îmbătaţi de putere, vor pune stăpânire pe el? Aceasta este, din păcate, realitatea cruntă de care îndrăzneşte să vă vorbească, fără resentimente, aşa cum trebuie să se comporte un judecător, o persoană care a trecut pe culoarul Inspecţiei Judiciare şi nu din curiozitate sau în vizite de curtoazie”, explică Baltag, în documentul citat.

Mai mult, membrul CSM trage un semnal de alarmă şi susţine că Inspecţia judiciară poate deveni o „armă fatală”.

„Are oare interes cineva să o aducă ‘la ascultare’? Este una dintre întrebările care mă frământă, legat de această instituţie, de câteva luni de zile, de când ‘garantul independenţei justitiei’ al cărui membru sunt şi eu, unul rebel după aprecierea unora care nu mai contenesc să mă ameninţe de fiecare dată când îndrăznesc să am păreri ‘minoritare’. Cum să numesc atitudinea de sfidare a legii, în mod constant, tocmai de către cei chemaţi să o apere, să o aplice? Nu sunt singurul membru care gândeşte astfel, dat probabil printre puţinii care are curajul să se manifeste imediat”, susţine Baltag.

Conform sursei citate, de câteva luni, Consiliu Superior al Magistraturii a refuzat, „cu o majoritate consacrată deja”, să organizeze un concurs pentru mai multe funcţii de inspector judiciar – pentru judecători şi procurori.

„S-a întâmplat acest lucru împotriva legii, fără nicio justificare. Am înţeles imediat că miza nu era una neglijabilă. Trebuia ‘reformată’ instituţia dar nu se întâmplă acest lucru aşa cum ar aştepta colegii noştri. Nu durata mandatelor, numărul lor şi nici condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească toţi acei care aplică pentru o astfel de funcţie (să aibă legătură cu profesia, dintre judecătorii şi procurorii de scaun, cu o anumită vechime) au reprezentat preocuparea iniţiatorilor. După refuzul ostentativ de a respecta legea şi hotărârile judecătoreşti care au venit, pe rând, în defavoarea Consiliului, sub justificarea că unii dintre noi ‘nu au fost convinşi încă’, a urmat o serie de propuneri aberante care au avut/au drept ţintă modificarea regulamentelor înaintea legii”, conchide Baltag.

Presupusa intenţie a CSM de a schimba conducerea Inspecţiei Judiciare a dus, miercuri, la un scandal în cadrul Consiliului. Astfel, cinci judecători ai CSM, printre care şi preşedintele instanţei supreme Cristina Tarcea, susţin că au boicotat şedinţa CSM pentru că „nu este pentru prima dată când argumentul numărului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decât cel al respectării legii”.

„În şedinţa Comisiei nr.1 ale cărei lucrări s-au desfăşurat în data de 29 august 2017 s-a refuzat, în majoritate, să se acorde Inspecţiei Judiciare amânarea solicitată cu scopul de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementării recomandărilor raportului de audit, fiind exprimată neechivoc intenţia de a pune în discuţia Plenului de azi revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare ca urmare a raportului de audit, dar şi a altor împrejurări de fapt exterioare acestuia. Subliniem pe această cale că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi numeroase decizii ale Curţii Constituţionale ne obligă să respectăm dreptul la apărare al oricărei persoane vizate de o procedură de revocare, cu atât mai mult cu cât este vorba de funcţii de conducere obţinute prin parcurgerea unor proceduri de concurs”, menţionează magistraţii.

Semnatarii comunicatului de presă sunt Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Simona Marcu, reprezentant al judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel, Nicoleta Ţînţ, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel şi Evelina Oprina, reprezentant al judecătorilor tribunalelor.

„Dat fiind că nu este pentru prima dată când argumentul numărului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decât cel al respectării legii, refuzăm ca prin asigurarea cvorumului de Plen să creăm astfel cadrul necesar pentru încălcarea unui drept fundamental. Ne-am asumat această poziţie pentru a apăra un principiu, chiar dacă suntem conştienţi de faptul că atitudinea noastră poate fi de natură să aducă atingere interesului unor persoane, inclusiv colegi magistraţi, cărora le cerem, sincer, scuze”, scriu într-un comunicat de presă cinci magistraţi CSM.

Şedinţa Comisiei nr. 1 a avut loc marţi, dată la care, prin vot, s-a decis ca la şedinţa plenului de miercuri să se ia în discuţie raportul de audit al Inspecţiei Judiciare, existând şi discuţii despre o eventuală revocare a conducerii inspectorilor şefi pe baza acestui raport.

Ulterior, şedinţa de miercuri nu s-a mai ţinut, cinci dintre magistraţii CSM fiind absenţi. Astfel, nu s-a putut luat în discuţie nici raportul privind Inspecţia Judiciară, nici alte solicitări ale judecătorilor şi procurorilor.

„Vreau să vă rog să luaţi act de colegii noştri care au astăzi cereri de pensionare, către viitorii noştri poate colegi care au constestaţii în ceea ce priveşte concursul de admitere. Din nefericire, lipsa colegilor noştri va împiedica analiza contestaţiilor şi transmiterea către preşedintele României a cererilor de eliberare din funcţie prin pensionare. Îmi manifest regretul. Eu consider în continuare că acest consiliu este al magistraţilor. Orice propunere a unui membru se dezbate aici şi condiţionările (…) sunt inacceptabile”, a spus judecătorul Bogdan Mateescu după ce s-a constatat că nu este cvorum.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar fi urmat să analizeze, miercuri, raportul auditului extern al managementului Inspecţiei Judiciare (IJ), efectuat de o firmă specializată. O eventuală revocare a inspectorilor şefi poate fi dispusă exclusiv pe baza acestui raport.

Surse din sistem au declarat pentru Mediafax că şi la nivelul Inspecţiei situaţia este tensionată din cauza controlului la DNA, unii inspectori acuzându-şi colegii că nu ar fi respectat legea în efectuarea controlului la DNA.

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru vineri, 22 august. Leii află un adevăr dureros
Capital.ro
TAXĂ specială pentru gunoi. Primăria pregătește schimbarea pentru utilizatorii casnici și non-casnici: Pentru acoperirea costurilor serviciului
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă bei apă dintr-o sticlă de plastic lăsată în mașină la căldură, conform oamenilor de știință
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Externat dintr-un spital privat, reinternat la stat. Cine plătește tratamentul și cum se stabilește. Document
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Georgianei, adolescenta de 14 ani care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubitul: 'Viața mea...' 😢
iamsport.ro
Revelația noului sezon din SuperLiga? ”E departe play-off-ul, dar nu sunt o surpriză rezultatele noastre. Suntem o echipă total schimbată”
MediaFlux
Armata pregătește un exercițiu de mobilizare și evaluare. Rezerviștii din București și Ilfov chemați la ordin
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi