Cel puţin 11 civili, ucişi în Afganistan într-un raid aerian atribuit NATO

Cel puţin 11 civili afgani au fost ucişi, iar 16 au fost răniţi, miercuri, după ce un elicopter militar al Alianţei Nord-Atlantice a atacat o casă în care existau suspiciuni că se aflau insurgenţi afgani, în provincia Logar, situată la est de oraşul Kabul, afirmă oficiali locali citaţi de Reuters.
Alina Costache
30 aug. 2017, 19:03
Cel puţin 11 civili, ucişi în Afganistan într-un raid aerian atribuit NATO

Cel puţin 11 civili, ucişi în Afganistan într-un raid aerian atribuit NATO. Deocamdată, nu există nicio confirmare oficială că au fost implicate aeronave ale NATO sau ale Statelor Unite. Un purtător de cuvânt al Misiunii NATO a comunicat că informaţiile sunt în curs de verificare.

Guvernatorul provinciei afgane Logar, Halim Fedaee, a declarat că incidentul a avut loc în districtul Dashte Bari, în apropierea oraşului Pul-e Alam.

„Talibanii au ocupat o clădire şi au lansat o rachetă spre un elicopter NATO. Proprietarul clădirii i-a rugat pe talibani să plece, dar au refuzat. Elicopterul s-a întors şi a atacat clădirea, provocând decese”, a explicat oficialul local.

În urmă cu câteva zile, 13 civili au fost ucişi într-un raid aerian al armatei afgane efectuat în provincia afgană Herat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT