Andra spune adevărul despre căsnicia cu Măruţă: „În orice cuplu se schimbă lucrurile”

Andra şi Cătălin Măruţă sunt unul dintre cele mai solide şi, probabil, invidiate cupluri din peisajul monden din România. Au împreună doi copii frumoşi şi relaţia lor pare pur şi simplu perfectă. Artista a acceptat să discute despre mariajul său aşa cum nu a mai făcut-o până acum.
Romania TV
03 sept. 2017, 05:07
Andra spune adevărul despre căsnicia cu Măruţă:

Andra se consideră binecuvântată prin familia pe care o are şi crede că despărţirea vine într-un cuplu atunci când nu există o bază solidă.

„În orice cuplu se schimbă lucrurile, la unii în bine, la alţii în rău. Sau în altceva, mă rog. La noi… păi noi suntem binecuvantaţi, aş zice, pentru că ne simţim tot mai aproape unul de celălalt, odată cu trecerea anilor. N-avem noi prea multă vechime, faţă de cuplurile mai în vârstă, dar lucrurile s-au aşezat frumos. Iar copiii ne-au consolidat foarte mult povestea. Poveste care oricum era frumoasă…

Cei care se despart au avut ghinion sau au fost cam inconştienţi atunci când au decis să aibă o relaţie pe termen lung, adică s-au lăsat duşi de val. Din păcate, sunt mulţi în situaţia asta, de unde şi vorba cu dragostea care e oarbă. Se despart oamenii care nu au prea multe în comun şi care, după o scurtă perioadă pasională, care ţine şi de foame, şi de sete, şi de dragoste, şi de tot, constată că nu prea mai au ce să-şi spună, ba se mai şi ceartă sau se enervează unul pe altul îngrozitor.

Eu cred că, dincolo de atracţia aceea de început, trebuie să analizezi foarte bine relaţia şi să fii sinceră cu tine: mă potrivesc cu omul ăsta sau e doar un foc de paie, un amor de-o lună?”, a spus Andra.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali, nemilos cu Anghel și Edi Iordănescu după întâlnirea de pe Arena Națională! „Trebuiau să vină ei la împărat”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte