Camelia Bogdan: Conducerea Inspecţiei Judiciare este „deturnată unor interese private, respectiv ale condamnatului Dan Voiculescu”

Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe omul de afaceri Dan Voiculescu la zece ani de închisoare în dosarul ICA şi care a fost exclusă din magistratură, a susţinut luni, la instanţa supremă, la primul termen la care este analizată admisibilitatea raportului privind contestaţia faţă decizia de excludere a sa din magistratură, că Inspecţia Judiciară, respectiv şeful acestei instituţii, Lucian Netejoru, este în slujba lui Dan Voiculescu şi lucrează pentru interesele acestuia.
Romania TV
11 sept. 2017, 12:02
Camelia Bogdan: Conducerea Inspecţiei Judiciare este

Am primit de la Inspecţia Judiciară (IJ) un raport. IJ, deşi m-a deferit Secţiei pentru judecători pentru că aş fi fost incompatibilă, că am predat în afara învăţământului universitar, din acest raport rezultă că a refuzat să apere reputaţia sistemului judiciar şi şi-a exprimat opinia că este posibilă admiterea cauzei domnului Dan Voiculescu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru o pretinsă imparţialitate generată de excluderea mea din magistratură. În aceste condiţii, eu am dovada că prin excluderea mea din magistratură s-a urmărit strângerea de dovezi de către IJ pentru ca domnul Dan Voiculescu să câştige la CEDO, este motivul pentru care eu m-am adresat organelor de urmărire penală”, a susţinut Camelia Bogdan.

Judecătoarea suspendată mai susţine că în acest mod demonstrează că Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, lucrează pentru interesele lui Dan Voiculescu. „Din punctul meu de vedere, IJ, conducerea, este deturnată unor interese private, respectiv ale condamnatului Dan Voiculescu”, a mai susţinut Bogdan.

Întrebată dacă a fost sau nu incompatibilă când a predat unor funcţionari din cadrul APIA legislaţie anticorupţie, fosta judecătoare a negat. „Apărările sunt foarte clare. Există practică inclusiv a ICCJ că nu am cumulat funcţii şi dacă nu cumulezi funcţii nu poţi deveni incompatibil. Am depus dovezi că sunt expert al Comisiei Europene, primesc în continuare invitaţii de la Comisia Europeană că să evaluez alte legislaţii. În plus, mai este şi acţiunea prescrisă. CSM a emis o adresă că nu are competenţă să investigheze incompatibilităţile magistraţilor, singura instituţie competentă fiind Agenţia Naţională de Integritate. Repet: oricum nu ar fi trebuit să se ajungă aici”, a încheiat Bogdan.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme compus din judecătoarele Gabriela Bogasiu, Rodica Susanu, Mihaela Tăbârcă, Mirela Poliţeanu şi Rodica Florica Voicu urmează să se pronunţe pe admisibilitatea raportului întocmit de magistratul asistent pe această speţă. Potrivit legii, un complet de filtru analizează raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului depus de Bogdan. Urmează comunicarea către părţile cauzei a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi formularea de către părţi a unui punct de vedere scris cu privire la raport. Mai departe, raportul este examinat de către completul de filtru, în Cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Completul de filtru poate da următoarele soluţii: anularea recursului, respingerea recursului, ca vădit nefondat, soluţionarea fondului recursului în cazul în care se constată că este admisibil, iar problema de drept nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care nu poate fi pronunţată niciuna dintre soluţiile menţionate, completul de filtru pronunţă, în Camera de consiliu, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi fixează termen pentru judecată pe fond a recursului, când vor fi citate şi părţile.

În februarie 2016, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), după ce televiziunile controlate de Dan Voiculescu, condamnat în cauză, au susţinut că judecătoarea Camelia Bogdan este incompatibilă deoarece a participat şi predat la un seminar organizat de o asociaţie care era finanţată de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosar.

În 16 aprilie 2016, inspectorii care au analizat cazul Cameliei Bogdan au decis să respingă sesizarea şi au arătat că nu există nicio abatere disciplinară din partea judecătoarei. Decizia a fost însă infirmată de Lucian Netejoru, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, care a decis să transmită sesizarea la Secţia pentru judecători a CSM. În argumentaţia sa, Netejoru arată că judecătoarea Camelia Bogdan ar fi încălcat articolul 99 din legea magistraţilor, articol potrivit căruia constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii.

În februarie 2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan pentru încălcarea articolul 99 litera b) din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

Decizia a fost atacată cu recurs de Camelia Bogdan, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul ICA au fost condamnaţi definitiv, în 8 august 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare,  fostul director al ADS Corneliu Popa, la opt ani de închisoarem şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, la şapte ani de închisoare. De asemenea, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la opt ani de închisoare şi a fost eliberat condiţionat în septembrie 2016.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Drama prin care trece oficialul Federației, victimă a exploziei din blocul din Rahova: „Și-a pierdut apartamentul şi bunurile personale”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Condimentul care i-a îmbogățit pe românii dintr-un sat din Vrancea. Un kilogram ajunge la 100.000 de lei
Adevarul
O expresie fără sens a cucerit generația Alpha: „6-7! este ca o plagă, un virus care le-a acaparat mințile”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Suma URIAȘĂ încasată săptămânal de Dennis Man la Eindhoven, în cei patru de contract
MediaFlux
Prins între fotbal și afaceri cu mobilă, Dan Șucu găsește mereu timp pentru soție. Fie doar și pentru un prânz rapid la mall FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi