Raportul privind Statutul Elevului: 67% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi

Consiliul Naţional al Elevilor a întocmit raportul privind Statutul Elevului după un an de la lansarea lui, iar primele rezultate arată că 67 % dintre elevi sunt nemulţumiţi că profesorii nu îi informează cu privire la notele trecute în catalog,iar 30% spun că au primite absenţe ca mod de coerciţie.
Filip Stan
12 sept. 2017, 15:42
Raportul privind Statutul Elevului: 67% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi

Potrivit Statutului Elevului, profesorii trebuie să anunţe elevii înainte de a le fi consemnate notele în catalog, dar, potrivit raportului, 67% dintre şcolari susţin că le este încălcat acest drept.

O altă problemă este legată de elevii cu dizabilităţi şi de integrarea lor în colectivitate, astfel, raportul arată că „rata discriminării în şcoli este peste aşteptări, iar procentul elevilor care au fost discriminaţi cel puţin o dată în cadrul unităţii de învăţământ sau cunosc cazuri este de 47,60%”.

Statutul Elevului precizează că elevii beneficiază de „dreptul de a nu fi supuşi vreunei forme de discriminare din partea conducerii şi a personalului didactic sau nedidactic al unităţii de învăţământ. Unitatea de învăţământ preuniversitar se va asigura că niciun elev nu este supus discriminării sau hărţuirii pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilităţi, naţionalitate, cetăţenie, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, stare civilă, cazier, tip de familie, situaţie socio-economică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii cu potenţial discriminatoriu”.

„În Statutul Elevului, articolul 7, lit. h), este prevăzut „dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare şi consiliere şcolară, profesională şi psihologică, conexe activităţii de învăţământ, puse la dispoziţie de unitatea de învăţământ preuniversitar, fiindu-le asigurată cel puţin o oră de consiliere psihopedagogică pe an”. Situaţia reală, însă, este următoarea: mai puţin de jumătate dintre elevi au beneficiat cel puţin o dată pe an de consiliere şcolară, profesională şi/sau psihologică, dintre aceştia, doar 53,1% au considerat că această consiliere i-a ajutat. Procentul elevilor care privesc cu reticenţă vizita la cabinetul consilierului şcolar, de teama opiniilor colegilor, este de 28%”, mai reiese din raportul întocmit de Consiliul Naţional al Elevilor, potrivit Mediafax.

În legătură cu dreptul la o evaluare obiectivă şi corectă a competenţelor dobândite după parcurgerea materiei, cu respectarea programei şi dreptul de a cunoaşte baremul după care au fost evaluaţi, rezultatul arată că pste 63% dintre elevi mărturisesc faptul că au parte de o evalurea subiectivă. Dintre aceştia, conform răspunsurilor date de elevi, doar 25,88% şi-au exercitat dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor scrise, iar dintre ei, mai puţin de jumătate consideră că au fost îndreptăţiţi în urma contestaţiei.

Elevii au fost întrebaţi şi dacă au fost sancţionaţi cel puţin o dată pentru postările de pe reţelele de socializare sau din mediul online, reprezentanţii lor dorind să observe dacă activitatea lor din afara orelor de curs sau incinta unităţii de învăţământ aduce repercusiuni asupra situaţiei şcolare. Conform respondenţilor, rata elevilor care au fost sancţionaţi este de 15,36%, iar judeţele care au procentajele peste media naţională sunt: Argeş, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.

În ceea ce priveşte îndatoririle, nici elevii nu respectă Statutul în totalitate, astfel, din raport, reieşind că aproximativ 80% dintre ei nu au asupra lor carnetul de note, acesta fiind o responsabilitate pe care şcolarii trebuie să o respecte.

„Din păcate, această îndatorire a elevilor scoate în evidenţă o altă problemă cu care se confruntă aceştia, anume refuzarea consemnării notelor obţinute în carnet de către cadrele didactice. Aproximativ 34% din elevii chestionaţi au răspuns afirmativ la întrebarea „Ţi-a fost refuzată consemnarea notei în carnetul de elev?”, se mai arată în Raportul privind Statutul Elevului.

Art. 28, alin (2) precizează foarte clar „Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare”. Însă, datele primite de la elevi arată că un procentaj de 4,64% dintre elevii respondenţi au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru deteriorarea/distrugerea manualelor şcolare. Din păcate, chiar dacă acest procent este relativ mic, nu face decât de evidenţieze nerespectarea voluntară a actului normativ naţional.

Statutul Elevului reprezintă în totalitate o iniţiativă a elevilor, conţinutul acestuia fiind dezbătut şi votat în cadrul Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor de la Hunedoara, în decembrie 2015 şi stabileşte care sunt drepturile şi responsabilităţile şcolarilor. Documentul a fost adoptat prin OMENCŞ nr. 4742 din 10 august 2016, fiind publicat în Monitorul Oficial al României, partea I la 23 august 2016 şi intrând în vigoare 30 de zile mai târziu, pe 22 septembrie 2016, fiind nevoie de mai mult de 5 ani ca Legea educaţiei să fie respectată în acest sens.

Citeşte şi Veste proastă pentru elevi, părinţii pot afla direct de pe telefonul mobil ce note şi absenţe au la şcoală

 

DailyBusiness
Peste 500 000 de tineri români până în 30 de ani stau pe banii părinţilor
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție de senzație în costum de baie! Prezentatoarea TV se antrenează cu campioana – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Unde vrea să se angajeze Elena Udrea după ce a petrecut 3 ani în pușcărie: „M-ar bate gândul să reintru în scenă”
Capital.ro
A murit mare cântăreață. Vestea care ne-a zguduit pe toți. A fost cea mai iubită voce
Playtech.ro
Imaginile momentului! Cum arată Udrea, după 4 ani de închisoare. Detaliul observat imediat de toţi cei prezenţi
DailyBusiness
Justin Timberlake a ajuns azi în România pentru concertul de la Electric Castle. Este însoțit de soția lui, Jessica Biel
Adevarul
Salariul directorului RA-APPS. Reacția instituției după ce vicepremierul Anastasiu a vorbit despre suma uriașă pe care acesta o câștigă
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Facturi duble la energie. Cum profită companiile de clienți
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă a României, în costum de baie la petrecerea burlăcițelor
kanald.ro
BREAKING NEWS Elena Udrea, eliberată din închisoare. Primele declarații ale lui Adrian Alexandrov
Cancan.ro
Alexandru Ciucu şi-a mărit familia! A dat vestea înainte de a pleca în vacanță: 'Mi l-am dorit întotdeauna'
Playsport.ro
Ce avere mai are Elena Udrea și ce bunuri i-au fost puse sub sechestru. Dosarul „Gala Bute”, explicat pe…
Capital.ro
Elena Udrea se întoarce în politică? Anunțul făcut la ieșirea din închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
S-a încins! Aryna Sabalenka a postat imagini cu ea în bikini alături de iubitul milionar și musculos, din vacanța de cuplu
stirilekanald.ro
Stegarul Dac, pe moarte în închisoare, la Penitenciarul Rahova! Strigătul disperat de ajutor al soției sale: „Arată și miroase a moarte”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Schimbări majore la pensii de la 1 septembrie 2025! Cum vor fi impozitate pensiile de stat și din privat. Anunț pentru milioane
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acţionarii Meta i-au dat în judecată pe Mark Zuckerberg și conducerea companiei, pentru 8 miliarde de dolari