Donald Trump face reformă fiscală: Preşedintele american ia de la bogaţi şi îi dă mai mult clasei de mijloc

Preşedintele Donald Trump a informat, miercuri, despre proiectul său de reformă fiscală. El a spus că va scădea impozitele pentru clasa de mijloc, dar nu şi pentru cei mai bogaţi americani. Din contră, ar putea chiar să le mărescă impozitele acestora din urmă.
Romania TV
13 sept. 2017, 20:51
Donald Trump face reformă fiscală: Preşedintele american ia de la bogaţi şi îi dă mai mult clasei de mijloc

„Bogaţii nu vor beneficia deloc de acest plan”, a ţinut să sublinieze preşedintele Trump. „Avem în vedere clasa de mijloc, munca, lucrul în cadrul economiei noastre”, a mai precizat el cu ocazia întâlnirii, la Casa Albă, cu aleşii săi din Partidul Republican şi cei din Partidului Democrat.

„Şantierul” impozitelor a fost una dintre cele mai mari promisiuni electorale făcute de Trump în timpul campaniei sale electorale, în urma căreia a ajuns preşedinte la Casa Albă. Trump îşi doreşte ca reforma sa să fie „favorabilă locurilor de muncă, familiilor şi întregii Americi”.

În următoarea perioadă, Trump va avea consultări privind ameliorarea şanselor de adoptare a viitoarei reforme propusă de el, în urma votului din Congres.

Cu privire la fiscalitatea întreprinderilor, Trump vrea să reducă taxa de impozitare a societăţilor de la 35% cât este în prezent, la peste media ţărilor din OCDE, de 24%, cu sopul de a repatria, aşa cum speră el „miliarde şi miliarde de dolari aflate actualmente în alte ţări şi să favorizeze creşterea economică şi crearea locurilor de muncă pe pământ american.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
A picat transferul așteptat la FCSB! Anunțul lui Gigi Becali
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Prețul carburanților va scădea. Măsurile anunțate de Guvern
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?