Ceremonie grandioasă în deschiderea JO 2012. Delegaţia României a defilat în frunte cu Horia Tecău

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat deschisă cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară. Delegaţia României a defilat la ora 01.28, avându-l ca purtător de drapel pe Horia Tecău.
Romania TV
27 iul. 2012, 18:15
Ceremonie grandioasă în deschiderea JO 2012. Delegaţia României a defilat în frunte cu Horia Tecău

Jocurile Olimpice de la Londra au început în mod oficial. Au primit „binecuvântarea” Reginei Elisabeta a II-a, iar flacăra a fost aprinsă şi pe Stadionul Olimpic, acolo unde va străluci până pe data de 12 august.

Întregul spectacol al Ceremoniei de Deschidere, imaginat de Danny Boyle, realizatorul filmului de Oscar, Slumdog Millionaire, a fost unul uluitor. Pornind de la tradiţionalul sat englezesc, urmând apoi calea Revoluţiei Industriale şi ajungând în timpurile moderne prin scenarii şi simboluri care au surprins esenţialul britanic, deopotrivă în plan social şi cultural. Totul a culminat cu momentul aprinderii flăcării, eveniment produs chiar în mijlocul stadionului.

Şi nu a fost un singur om care a aprins flacăra, ci şapte tineri. Purtând torţe, aceştia au aprins 204 petale de cupru, care s-au ridicat apoi de la nivelul solului şi au format o imensă floare de foc, la 30 de metri înălţime.

Iată cum s-a desfăşurat Ceremonia de Deschidere a JO 2012:

„Insulele Minunate” este titlul spectacolului pus în scenă vineri seara de regizorul Danny Boyle, urmărit din tribunele Stadionului Olimpic de 80.000 de spectatori şi de peste un miliard de telespectatori.

Ceremonia de Deschidere a JO 2012 a început cu un tablou idilic, într-un decor câmpenesc. S-au interpretat patru cântece, din cele patru mari regiuni ale Insulei Britanice: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Tabloul a fost completat de un poştalion şi alte elemente care au marcat viaţa la ţară din Marea Britanie.

Spectacolul rural este urmat de un senzaţional concert de percuţie, care dă semnalul trecerii în perioada Revoluţiei Industriale. În plan vizual, trecerea a fost marcată de un imens copac dezrădăcinat, apărut la una dintre peluze. De asemenea, mai multe furnale ridicate în mijlocul arenei, completează un tablou zugrăvit în culori uluitoare.

Spectatorii asistă la topirea oţelului, iar din munca lucrătorilor ia naştere un imens cerc incandescent. Concomitent, deasupra Stadionului Olimpic apar, de asemenea, patru cercuri, iar cel de pe teren se ridică şi se uneşte cu ele, alcătuind astfel cele cinci cercuri ale mişcării olimpice. Deocamdată toate au aceeaşi culoare, incandescentă.

Spectacolul din arenă relevă acum scene de la Palatul Buckingham. Agentul James Bond, interpretat de Daniel Craig, este cel care are misiunea specială de a o aduce pe Regină pe Stadionul Olimpic. Concomitent, un elicopter îşi face apariţia deasupra Stadionului Olimpic şi se sugerează ideea că James Bond şi Regina ar sări din el direct în arenă.

Regina Elisabeta a II-a îşi face acum apariţia în Loja Regală, însoţită de prinţul consort, Ducele de Edinbourgh, şi de preşedintele CIO, Jacque Rogge. Un cor de copii interpretează imnul Marii Britanii, God Save The Queen.

Este momentul evocării literaturii pentru copii. Pe stadion se derulează secvenţe din Peter Pan, iar JK Rowling, autoarea lui Harry Potter, a citit un pasaj din romanul Peter Pan şi Wendy. Creaturi de coşmar îi ameninţă însă pe copii, între care Cruella De Vil, însă aceştia sunt salvaţi de mai multe Marry Poppins şi totul redevine liniştit. Muzica a redevenit optimistă, iar copiii s-au aşezat în paturi. Nu mai puţin de 320 de paturi sunt pe gazonul Stadionului Olimpic.

În paralel cu seriozitatea spectacolului, Danny Boyle a imaginat şi o secvenţă umoristică, cu Rowan Atkinson (Mr. Bean). În timp ce orchestra interpretează o piesă a lui Vanghelis, la claviaturi este Mr. Bean. În realitate, pianul său nu este însă conectat la microfoane, acesta stârnind însă amuzamentul prin faptele sale.

Spectacolul se mută într-o casă britanică autentică, într-o seară de sâmbătă. Părinţii se uită la televizor, băiatul se joacă la calculator la el în cameră, iar fata se pregăteşte să plece în oraş, la dans. Astfel, se creează pretextul pentru a prezenta şi viaţa de noapte britanică. Ne aflăm deja în epoca modernă, tehnologizată, a vremurilor noastre. Zeci de tineri dansează în arenă pe ritmurile unor piese celebre, între care Satisfaction, a lui Rolling Stones, sau She loves you, a celor de la Beatles. Stadionul pare că ia foc pe ritmurile celor de la Prodigy.

Se revine la ritmurile actuale şi nu mai este mult până când va începe parada delegaţiilor naţionale. Pe ecrane se derulează secvenţe de la aprinderea torţei, la Olimpia, iar apoi imagini de pe traseul flăcării, care a ajuns în această săptămână la Londra. Flacăra vine spre Stadionul Olimpic pe Tamisa, adusă cu o barcă cu motor, condusă de David Beckham.

Cu o întârziere de 5 minute, începe defilarea delegaţiilor participante la JO 2012. Grecia este prima naţiune care intră în arenă. Purtătorul drapelului elen este căsătorit cu o româncă, Ruxandra Dumitrescu, voleibalistă care a reprezentat la nivel sportiv atât România cât şi Grecia. Defilarea continuă în ordinea alfabetică a ţărilor participante la această Olimpiadă.

La ora 01.28 a intrat în arenă delegaţia olimpică a României, avându-l ca purtător de drapel pe Horia Tecău.

La ora 02.00 s-a încheiat defilarea tuturor celor 205 de delegaţii naţionale, iar atmosfera este acum încinsă de Arctic Monkeys, o trupă din Sheffield.

Încep discursurile. Primul care ia cuvântul este Sebastian Coe, preşedintele Comitetului de Organizare. El va fi urmat de preşedintele CIO, Jacques Rogge. Pe pista stadionului şi-a făcut apariţia drapelul olimpic. În câteva momente, Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, va anunţa deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Vară, ediţia 2012.

Imediat ce Regina a făcut mult-aşteptatul anunţ, drapelul olimpic a fost urcat pe catarg, alături de celelalte 205 steaguri ale naţiunilor prezente la JO 2012. Faimosul drapel a fost purtat de mai multe personalităţi, între care fostul atlet etiopian Haile Gebreselassie sau legendarul boxer Muhamad Ali.

Flacăra olimpică este adusă în stadion de Steve Redgrave, cvintuplu campion olimpic la canotaj. Un grup de 7 sportivi, cu torţe, au aprins 204 petale de cupru, simbolizând fiecare naţiune participanta la JO 2012, şi toate acestea s-au reunit apoi şi au format imensa flacără olimpică, ce va străluci pe toată durata Olimpiadei. Ideea, ca dealtfel întreg showul, a fost una de excepţie.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Ce pasiune periculoasă are Ioana Țiriac, unica fiică a lui Ion Țiriac. Moștenitoarea imperiului Țiriac i-a uimit pe toți
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie