Băsescu demisionează dacă o prezenţă de 48-49% va constata un vot masiv contra sa

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că, dacă referendumul va fi invalidat în urma unei prezenţe la urne de 48-49% şi cu o majoritate foarte mare pentru destituirea sa, după revenirea în funcţie, el va relua către USL propunerea de revizuire a Constituţiei însoţită de demisia sa.
Romania TV
27 iul. 2012, 20:37
Băsescu demisionează dacă o prezenţă de 48-49% va constata un vot masiv contra sa

El a arătat că într-o astfel de variantă s-ar putea organiza concomitent alegeri legislative şi prezidenţiale până în februarie 2013.

„La un procentaj în care vin 48-49% şi diferenţa este foarte mare, nu am decât soluţia să le propun politicienilor, ca de altfel şi românilor, să le reînnoiesc propunerea pe care am făcut-o lui Antonescu şi lui Ponta încă de la sfârşitul anului trecut. Le retrimit scrisoarea: măi, oameni buni, haideţi să discutăm revizuirea Constituţiei cu punerea în aplicare a referendumului din 2009 şi cu scurtarea mandatului meu, în aşa fel încât odată cu alegerile legislative, care poate nu vor mai putea avea loc în noiembrie în condiţiile astea, trebuie să aibă loc cel mai târziu în februarie 2013 odată cu legislativele. Revenind la mandat de patru ani pentru preşedinte, eu demisionez cu 30 de zile înainte, în aşa fel încât să puteţi suprapune din nou mandatele „, a afirmat Băsescu, vineri seară, la B1 TV.

El a adăugat că propunerea sa va fi valabilă numai în condiţiile în care Victor Ponta şi Crin Antonescu înţeleg că nu mai pot deţine „puterea absolută” în ţară, ca în perioada „regimului” Iliescu-Năstase şi acceptă o coabitare funcţională.

Pe de altă parte, el a susţinut că, potrivit ultimului sondaj de opinie pe care l-a consultat, intenţia de participare la vot pentru duminică este de 39-40%, scăzând cu aproximativ 18-20% faţă de procentul de 60% valabil anterior luării deciziei de îndemnare a cetăţenilor la neparticipare la referendum.

Totodată, întrebat dacă pentru el invalidarea referendumului din lipsă de cvorum înseamnă expresia voinţei populare, Băsescu a răspuns afirmativ. „Da, asta e legea”, a spus el, amintind că s-a pus în pericol ratificarea Tratatului de la Lisabona deoarece la referendumurile organizate în Irlanda şi Franţa în acest sens s-a ratat pragul legal de cvorum.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câți ani are Sorana Cîrstea, de fapt. De ce vrea să se retragă anul acesta marea sportivă a României
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Vești bune pentru pacienți. Noul regulament privind medicamentele critice
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi