Concluziile Inspecţiei Judiciare în urma controlului la DNA, redactate vineri. Urmează avizarea şi trimiterea la CSM

Concluziile în urma controlului efectuat de Inspecţia Judiciară privind managementul la DNA au fost redactate până vineri, urmând ca acestea să fie avizate de şeful IJ, iar mai apoi transmise în cadrul instituţiei pentru formularea de obiecţiuni, au precizat reprezentanţii IJ pentru Mediafax.
Romania TV
15 sept. 2017, 07:07
Concluziile Inspecţiei Judiciare în urma controlului la DNA, redactate vineri. Urmează avizarea şi trimiterea la CSM

Concluziile privind managementul Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor fi transcrise într-un raportul ce va ajunge pe masa inspectorului şef al IJ.

Ulterior, acest raport va fi trimis pentru formularea de obiecţiuni, iar mai apoi va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii.

Termenul iniţial al controlului Inspecţiei Judiciare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost 11 august, însă acesta a fost prelungit până în 25 august.

Potrivit calendarului IJ, pe 6 octombrie, cel târziu, documentul va ajunge în plenul CSM.

„Ministrul Justiţiei are două căi de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, ministrul, prin ordin poate să numească procurorii, obiectivele controlului şi graficul. O altă procedură la care eu am apelat a fost aceea de a mă adresa Inspecţiei Judiciare, solicitând ca în planul lor de măsuri să aibă o astfel de abordare. Inspecţia Judiciară a stabilit graficul de efectuare a controlului, a hotărât care este componenţa comisiei, a stabilit care sunt obiectivele controlului. Eu am făcut doar scrisoarea de solicitare a evaluării, a controlului de fond, care nu fusese de 10 ani de zile. Eu am auzit că au fost 176 de controale, dar sunt din alea punctuale. Eu vorbesc de managementul de fond al insituţiei. Eu am trimis scrisoarea. Inspecţia Judiaicră a prins-o în programul de măsuri de control, a stabilit componenţa comisiei, graficul, obiectivele”, a spus, la începutul lunii august,Tudorel Toader.

Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General.

Controlul la DNA au dus la izbucnirea unui scandal in CSM.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii”. Efectele, susţine judecătoarea, sunt după controlul „fără tact şi respect” care a fost făcut la DNA.

„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele ‘fără tact şi respect’ atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului”, arăta Baltag.

În urma acestui control s-ar dori schimbarea şefului IJ, fiind invocat raportul de audit efectuat de Inspecţia Judiciară. Surse citate de media susţin că se încearcă protejarea Laurei Codruţa Kovesi deoarece raportul ar fi unul devastator şi că o nouă conducere a Inspecţiei Judiciare ar putea să nu valideze acest raport.

Dar lucrurile nu au fost mai calme nici în Inspecţia Judiciară. Surse din sistem au declarat pentru MEDIAFAX că unii inspectori şi-au acuzat colegii că nu ar fi respectat legea în efectuarea controlului la DNA.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cum s-a afișat iubita lui Jude Bellingham. Ipostaza cu care i-a înnebunit pe fani
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Anunțul AUR după ce acesta a scăpat de controlul judiciar: Nu ne oprim aici!
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Fără amenzi pentru șoferi. Permisul auto și talonul ar putea să nu mai fie prezentate fizic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj