Trei persoane care au călăuzit 154 de migranţi pe Marea Neagră au fost arestate preventiv

Trei persoane care au călăuzit 154 de migranţi din Iran şi Irak pe Marea Neagră au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Constanţa, pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care trafic de migranţi şi trecerea ilegală a frontierei de stat, potrivit news.ro. Nava pe care se aflau persoanele respective a avut nevoie de intervenţia autorităţilor pentru a ajunge în siguranţă la ţărm, după ce ambarcaţiunea începuse să plutească în derivă.
Romania TV
18 sept. 2017, 10:07
Trei persoane care au călăuzit 154 de migranţi pe Marea Neagră au fost arestate preventiv

După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii în Portul Midia, unde au fost desfăşurate activităţi de debarcare, triere şi evaluare medicală a celor 157 de persoane, alături de celelalte instituţii implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă.

În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că ambarcaţiunea „Ruya 1″ era condusă de un cetăţean iranian în vârstă de 32 ani, împreună cu un cetăţean turc de 27 de ani şi un cetăţean irakian de 20 de ani, ei plecând împreună cu grupul de migranţi, în data de 12 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei.

„În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 154 de cetăţeni irakieni şi iranieni (56 de copii şi 98 adulţi) care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră. Ca urmare a celor constatate, cele trei călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Cercetările s-au derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar în cursul zilei de duminică, cele trei persoane au fost prezentate Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Totodată, întregul grup de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT