CNN: Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, interceptat doi ani de Administraţia Obama. Era suspectat de strânse legături cu Rusia

Investigatorii SUA au interceptat convorbirile lui Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Donald Trump, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti secrete, înainte şi după alegerile prezidenţiale, conform unor surse, citate de CNN.
Filip Stan
19 sept. 2017, 05:38
CNN: Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, interceptat doi ani de Administraţia Obama. Era suspectat de strânse legături cu Rusia

Interceptarea Guvernului american a continuat până la începutul lui 2017. O parte din datele adunate de serviciile secrete includ informaţii ce au trezit suspiciuni în rândul investigatorilor în privinţa faptului că Manafort ar fi încurajat ajutorul ruşilor în cadrul campaniei, potrivit unor surse familiare cu investigaţia. Două dintre cele trei surse ale postului CNN au avertizat însă în privinţa faptului că probele nu ar fi fost concluzive.

Echipa procurorului special Robert Mueller, ce conduce investigaţia în privinţa implicării Rusiei în alegerile americane, a oferit detalii în privinţa acestor schimburi de informaţii.

O hotărâre judecătorească secretă emisă de un tribunal ce se ocupă de Actul de Supraveghere al Serviciilor de Informaţii (FISA) a fost demarată după ce Manafort a devenit subiectul unei investigaţii a FBI-ului ce a început în 2014. Aceasta s-a axat pe activitatea unor firme de consultanţă ale Washingtonului penru fostul partid conducător al Ucrainei, conform surselor CNN, citate de Mediafax.

FBI-ul a reluat apoi supravegherea după ce a obţinut un nou mandat din partea FISA ce s-a extins până la începutul lui 2017.

Manafort a acuzat investigaţiile ca fiind motivate politic şi a reiterat că nu a a lucrat niciodată pentru a promova interesele Rusiei. Documente obţinute de Associated Press demonstrează însă că legăturile acestuia cu Rusia au fost mai apropiate decît s-ar fi dezvăluit iniţial.

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a declarat că Manafort ”a avut un rol limitat pentru o perioadă scurtă de timp” în cadrul campaniei prezidenţiale din SUA.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile făcute publice de către postul CNN.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Pierdere uriaşă pentru Universitatea Craiova înainte de Levski! Golgheterul s-a accidentat. Update de la ultimul antrenament. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 21 iulie. BNR a publicat noile cotații valutare. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Vin noi scumpiri la pompă. Experții avertizează asupra unei posibile crize a carburanților
Adevarul
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România