Lucrări de reparaţii la pista numărul 1 a Aeroportului Henri Coandă

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a început, luna aceasta, lucrările de reparaţii la structura rutieră a pistei numărul 1 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi securitate a activităţilor aeroportuare, precum şi pentru minimizarea disconfortului pasagerilor, lucrările de reparaţii se vor defăşura în intervalul orar 16.00 – 06.00.
Alina Costache
19 sept. 2017, 06:56
Lucrări de reparaţii la pista numărul 1 a Aeroportului Henri Coandă

Potrivit companiei, în fiecare noapte se finalizează 1.500 – 1.700 de metri pătraţi, lucrările constând în frezarea mixturilor asfaltice existente, pe o grosime de zece centimetri, şi aşternerea a două straturi noi de mixturi asfaltice.

Reparaţiile curente au un grad de complexitate ridicat şi se desfăşoară în ritm susţinut până la finalizarea lucrărilor, care vor totaliza 38.000 de metri pătraţi.

Finalizarea lucrărilor permite operarea pistei numărul 1 la capacitate maximă, inclusiv în condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă, ninsoare abundentă) sau vreme nefavorabilă.

„Împreună cu echipa CNAB, depunem toate eforturile pentru a asigura un nivel înalt de securitate şi confort pentru toţi pasagerii care tranzitează aeroporturile bucureştene. Dispunem de tehnica şi personalul pregătit pentru operaţiunile speciale pe aeroport şi am luat măsurile necesare pentru pentru operarea în deplină siguranţă a tuturor aeronavelor”, a precizat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu.

În trimestrul al doilea al acestui an, pe suprafaţa de mişcare s-au efectuat lucrări constând în aşternere de covor asfaltic pe căi de rulare şi platforme, totalizând 22.500 metri pătraţi.

De asemenea, tot în acest an au fost înlocuite dale de beton la căile de rulare şi platforme, pe o suprafaţă totală de peste 4.600 de metri pătraţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT