Turci cu paşapoarte diplomatice au primit azil în Germania după puciul eşuat

Aproape 200 de cetățeni turci cu pașapoarte diplomatice au primit azil în Germania după puciul eșuat care a avut loc anul trecut în Turcia, a anunțat marți Ministerul de Interne german.
Iulian Tudor
19 sept. 2017, 10:33
Turci cu paşapoarte diplomatice au primit azil în Germania după puciul eşuat

Din 249 de cetățeni turci cu pașapoarte diplomatice care au aplicat pentru azil în Germania, 196 au obținut permisiunea de a rămâne, precizează dpa, care a analizat un raport oficial al Ministerului de Interne realizat la solicitarea partidului de stânga Die Linke. Nu se precizează câți foști militari turci au primit azil în Germania.

Numărul de solicitanți de azil din Turcia este în general în creștere, potrivit graficului furnizat de ministerul german. În august, 962 de cetățeni turci au înaintat cerere pentru azil, în timp ce în iulie și iunie numărul acestora a fost de 620 și respectiv 433, potrivit Agerpres.

Reprezentantului partidului Die Linke, Sevim Dagdelen, a criticat numărul ridicat de cereri de azil aprobate. ‘Este lipsit de logică, în condițiile în care pe de o parte 196 de cetățeni turci posesori de pașapoarte diplomatice primesc azil în Germania, iar pe de altă parte relațiile cu această țară membră a NATO și candidată la aderare în UE continuă ca de obicei’, a spus el.

La începutul lunii septembrie, Ministerul de Externe al Turciei a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii turci care se deplasează în Germania, cerându-le acestora să fie prudenți în timp ce se află pe teritoriu german și invocând în acest sens rasismul în creștere din campania electorală germană.

Tensiunile dintre Berlin și Ankara au escaladat în ultimul timp între cele două țări, mai ales după referendumul din acest an din Turcia, care a sporit prerogativele președintelui Recep Tayyip Erdogan.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Video. Antena 1, delay de 12 secunde la Suedia - România! Când Isak marca, la TV mingea era la 60 metri de poarta lui Radu
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte