România de poveste: Oraşul cu mai multe căruţe decât maşini VIDEO

Flămânzi… Așezare simbol pentru varianta populară a istoriei noastre, astăzi cu statut de „oraș”, Flămânzi-ul este și capitala neoficială a căruței. La 12.500 de locuitori sunt luate în evidență peste 1.000 de atelaje și doar 750 autoturisme. Poate că ar fi rămas o curiozitate dacă așezarea nu s-ar fi aflat pe un drum european. Dar cum drumul european E58, trece exact prin mijlocul localității, o simbioză ciudată are loc aici între regulile europene și căruțași. Rezultatul este o zonă geografică în care semnele de circulație devin simple bucăți de tablă, atenția rămânând unica șansă de a scăpa nevătămat.

Scoși în afara legii de către codul rutier european, tolerați în virtutea unei nostalgii locale, fără niciun fel de carnet – deci nici cu puncte pe care le pot pierde – căruțașii creează aici o cvasilibertate rutieră. Amestecarea unor argumente ca sărăcia și necesitatea justifică abolirea normelor.

„Din ce putem trăi? Da-ți-mi un alt mijloc de câștigat banul. Noi suntem la talpa țării, cum se spune. Flămânzenii noștri…”, spune un localnic. La căruțe, consumul de băuturi alcoolice la hățuri nu este reglementat. Cei de aici susțin că, esențial este ca bidiviul să fie treaz.

Conform filozofiei locale, orice reglementare respectată este un fel de concesie pe care ei o fac modernității. „Chiar dacă e orașul Flămânzi, e o comună care trebuie un cal”, spune un alt căruţaş. Dovada că, la Flămânzi, căruța este regina șoselelor este și faptul că nu există niciun service auto. Există, în schimb, trei renumite fierării dedicate atelajelor.

Alte articole

Urmează demisii în lanţ la PNL. Ilie Bolojan a făcut anunţul în direct: „Nu este o decizie uşoară”

Câți români ar avea voie să voteze dacă s-ar organiza alegeri anticipate. Peste 20.000 de români cu drept de vot au fost radiați din Registrul electoral în ultima lună

Dibu Cozmiță este supranumit „Stăpânul Potcoavelor”. În ograda lui Cozmiță, toată ziua se aude ciocanul cum lovește nicovala. Foalele se odihnesc doar noaptea. Mâna dreaptă a meșterului este chiar soția sa. Ea mânuiește ustensilele cu dibăcie. Necesitatea reglează mersul lucrurilor. Așa se face că, fără nicio reglementare, căruțașii își încalță bidivii cu anumite potcoave vara și cu altele iarna. „Potcoavele pentru vară sunt cu hacurile groase, iar pentru iarnă sunt ascuțite, ca să prindă-n gheață”, explică Dibu Cozmiţă.

„Nu-i niciun secret. În primul rând, trebuie să știi meserie, cum să o faci, cum să o bați, ca să ție, să nu cadă. Dacă o faci să cadă la o săptămână, nu mai vine omul la tine”, spune potcovarul. Deși și-a ținut și își ține toată familia dintro activitate străveche, stăpânul potcoavelor din Flămânzi și-a trimis copiii la școli și se mândrește că toți sunt la casele lor, cu facultăți terminate care le-au permis accesul la meserii dintre cele mai onorabile

Însă meşterul nu-şiu face iluzii asupra viitorului meseriei sale. „Nu mai învață nimeni. E meserie grea și murdară. Și tineretul de azi nu prea-i place să muncească greu și murdar. La 14 ani am bătut la tata, lucram cu el. Îl ajutam, că nu avea cine. Îmi dădea un ciocan, cum o bătut ucenicul, dar mai mic, ne sculam de noapte, nici lumină nu era,
la lampă, făceam potcoavele, el rămânea și bătea și noi plecam la școală”, îşi aduce aminte Dibu Cozmiţă.

Prin aceste locuri, acum mai bine de 100 de ani, a izbucnit revolta țărănimii împotriva sărăciei. Astăzi, prezența insistentă a căruței rămâne o dovadă că, în ceea ce privește sărăcia, multe lucruri nu s-au schimbat.