Un şef de stat îl aseamănă pe preşedintele Trump cu liderul nazist Hitler

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a afirmat, miercuri, că Moscova nu se îndoieşte de capacitatea SUA de a produce daune ”distrugătoare” Coreei de Nord, adăugând că salută declaraţiile lui Donald Trump despre suveranitate şi egalitate în relaţiile internaţionale, relatează Tass.
Romania TV
20 sept. 2017, 12:51
Un şef de stat îl aseamănă pe preşedintele Trump cu liderul nazist Hitler

Rusia salută declaraţiile lui Donald Trump de la ONU, în timp ce un alt şef de stat îl aseamănă pe preşedintele SUA cu Hitler. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a afirmat, miercuri, că Moscova nu se îndoieşte de capacitatea SUA de a produce daune ”distrugătoare” Coreei de Nord, adăugând că salută declaraţiile lui Donald Trump despre suveranitate şi egalitate în relaţiile internaţionale.

„Am auzit declaraţiile preşedintelui Trump despre Coreea de Nord, care nu diferă de cele din trecut. Nu avem niciun dubiu că Statele Unite au capacitatea de a face ceva foarte distructiv”, a afirmat ministrul rus de Externe.”Însă am fost atent la o altă parte a discursului preşedintelui. El a spus că respectă suveranitatea şi egalitatea în relaţiile internaţionale, că Statele Unite vor să fie un exemplu, că nu vor să-şi impună modul de viaţă asupra altora şi că acceptă pluralitatea naţiunilor, culturilor şi civilizaţiilor. Cred că sunt nişte comentarii de salutat pe care nu le-am mai auzit de la un lider american de foarte mult timp”, a adăugat Lavrov.

Într-un discurs susţinut marţi în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, preşedintele american Donald Trump a afirmat că va „distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma „misiunea sinucigaşă” de a ameninţa Statele Unite.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat miercuri că omologul său american Donald Trump este „noul Hitler” al politicii internaţionale şi susţine că liderul de la Casa Albă l-a ameninţat indirect cu asasinarea, relatează site-ul publicaţiei The Independent.

„Magnatul crede că este proprietarul întregii lumi. Arată asta prin acţiunile sale la nivelul politicii internaţionale, se comportă ca noul Hitler”, a spus Maduro. Liderul de la Caracas consideră că Donald Trump desfăşoară o politică agresivă împotriva poporului venezuelean, dintr-o poziţie de „supremaţie rasială şi imperială”, dar „nimeni nu va fi capabil vreodată să intimideze Venezuela”. Maduro a subliniat că va rămâne la conducerea ţării în ciuda promisiunilor preşedintelui SUA de a lua noi măsuri împotriva guvernului Venezuelei, pe care îl acuză de autoritarism. „Donald Trump, iată care este răspunsul nostru: poţi să îţi înghiţi vorbele pline de ură şi ameninţările cu războiul. Te vei scufunda în uitare, în timp ce revoluţia bolivariană din Venezuela va rămâne pentru totdeauna. Nimeni nu ameninţă Venezuela şi nimeni nu poate controla Venezuela”, a mai spus Maduro.

Nicolas Maduro consideră că declaraţiile lui Donald Trump în legătură cu situaţia din Venezuela au reprezentat o ameninţare la integritatea sa fizică. „Cunosc modalitatea corectă şi precisă de interpretare a ameninţării pe care Trump tocmai a exprimat-o… şi doresc să le spun oamenilor: Donald Trump a lansat ameninţări cu moartea la adresa preşedintelui Venezuelei”, a declarat Maduro.

Marţi, Donald Trump a declarat, în cadrul Adunării Generale a ONU, că doreşte ca democraţia să fie restaurată în curând în Venezuela şi a avertizat că Statele Unite ar putea lua măsuri suplimentare pentru a exercita presiuni asupra ţării producătoare de petrol.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
După ce a divorțat de fotbalistul italian, Viktoria Varga a uimit cu o apariție inedită. Fosta soție a lui Graziano Pelle arată superb la 33 de ani
Capital.ro
Termen limită pentru proprietarii de case, terenuri și mașini. Se achită banii către primărie obligatoriu. Anunțul venit de la autorități
Playtech.ro
Ce este mecanismul de protecție civilă activat de România pentru aducerea românilor din Orientul Mijlociu
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Gigi Becali insistă, dar jucătorul nu mai vrea la FCSB!
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj