Mihai Tudose: Dimineaţă am aflat că naţionalizăm banii universităţilor. Ionuţ Mişa: Este o ştire falsă

Premierul Mihai Tudose a respins, joi, la începutul ședinței de Guvern, informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Executivul ar intenționa să naționalizeze banii universităților iar ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a transmis că este vorba despre o "știre falsă".
Filip Stan
21 sept. 2017, 11:20
Mihai Tudose: Dimineaţă am aflat că naţionalizăm banii universităţilor. Ionuţ Mişa: Este o ştire falsă

„Dimineață, am aflat că vrem să naționalizăm banii universităților. Domnule Mișa, spuneți pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcție de rector vrea să-și facă campanie, să-și facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta”, a spus premierul Mihai Tudose, potrivit Agerpres.

„Domnule prim-ministru, este o știre falsă, am discutat, o să dăm și un comunicat de presă în acest sens, au ieșit deja domnii Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu să infirme știrea, să spună că este falsă. Noi am avut discuții și cu reprezentanții universităților, cu reprezentanții Ministerului Cercetării, cu toți cei din învățământ, a fost o solicitare a dânșilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinație pe care tot dânșii au ales-o. Deci, dânșii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o știre falsă care dorește doar să intoxice opinia publică”, a afirmat Mișa.

Potrivit unor informații apărute în presă, profesorul universitar Marian Preda de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București ar fi avertizat că Guvernul va naționaliza banii din fondurile proprii ale universităților pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Decizia-bombă luată de Gigi Becali la FCSB: „Sunt de 26 de ani la fotbal și nu s-a întâmplat așa ceva!”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT