Alternativa pentru Germania riscă să îşi piardă membrii din cauza virajului formaţiunii spre extrema-dreaptă

Mai mulți responsabili ai dreptei naționaliste germane, 'Alternativa pentru Germania' (AfD), au anunțat marți la rândul lor că se vor distanța de partid din cauza evoluției acestuia spre extrema dreaptă în timpul alegerilor, la câteva ore după ce co-președinta Frauke Petry a declarat că părăsește formațiunea.
Iulian Tudor
26 sept. 2017, 14:14
Alternativa pentru Germania riscă să îşi piardă membrii din cauza virajului formaţiunii spre extrema-dreaptă

Marcus Pretzell, liderul AfD din landul Renania de Nord-Westfalia (vest), cel mai populat din Germania, a anunțat că părăsește partidul. El și-a justificat decizia „prin evaluarea sa nu tocmai optimistă în ceea ce privește evoluția AfD”, într-un interviu acordat ediției online a cotidianului Die Welt.

Pretzell îi urmează astfel soției sale Frauke Petry, până acum unul dintre liderii mișcării anti-imigrație și care a făcut senzație cu o zi înainte, a doua zi după alegerile legislative, când și-a făcut publică decizia de a nu accepta un mandat în noua cameră a deputaților, alături de colegii săi a căror radicalizare a denunțat-o.

Frauke Petry a adăugat marți că în viitorul apropiat se va retrage cu totul din partid. „Este clar că va veni și această etapă”, a declarat ea pentru jurnaliști, informează Agerpres.

Citeşte şi Germania nu îşi permite să refuze imigranţi. Economia ţării are nevoie de mână de lucru străină calificată

Petry și alți doi responsabili ai AfD în parlamentul regional din Saxonia, în estul țării, au demisionat marți din funcțiile din cadrul conducerii grupului lor parlamentar local.

În această regiune a fostei Republici Democrate Germane (RDG), mișcarea anti-imigrație s-a plasat în fruntea alegerilor parlamentare desfășurate duminică, întrunind 27% din voturi și depășindu-i pe conservatorii cancelarului federal Angela Merkel.

Deocamdată, AfD pare să evite o hemoragie în sânul grupului parlamentar din camera națională a deputaților. Până în prezent, doar Frauke Petry a anunțat că se retrage, din totalul celor 93 de deputați, semn că tendința național-identitară, care domină deja curentul național-conservator în cadrul partidului, își menține rândurile.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Aroganța lui Sergio Ramos după ce Spania a luat Cupa Mondială. Cum l-a copiat ibericul pe Leo Messi, chiar în avionul său privat. Poza de milioane de aprecieri 
Capital.ro
Adrian Negrescu: Legea salarizării este necesară, dar a fost făcută „parcă cu ChatGPT”. Economistul avertizează asupra riscurilor
Playtech.ro
Mărturia pasagerului Ryanair care a fost aproape aspirat din avion dupa ce s-a spart geamul: „Explozia nu-mi mai iese din minte”
Adevarul
Panică la Kremlin. Putin a început să-și aresteze cei mai apropiați oameni
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Banciu a numit selecționerul străin cu care Franța ar fi câștigat CM 2026: ”Deschamps e un bunicuț, are o uzură bătrânicioasă!”
MediaFlux
Doliu pentru teatru și film. A murit Adela Mărculescu
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România