MAE reacționează după derapajele șefei AfD la adresa românilor din Germania. Mesajul dur transmis de instituție: „Folosim dialogul diplomatic permanent cu autoritățile publice, inclusiv pentru a transmite reacția la declarațiile discriminatorii”

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după ce Alice Weidel, lidera partidului AfD, i-a acuzat pe migranții români că profită de sistemul social german.
Irina Dumitrescu
04 nov. 2026, 19:28
MAE reacționează după derapajele șefei AfD la adresa românilor din Germania. Mesajul dur transmis de instituție: „Folosim dialogul diplomatic permanent cu autoritățile publice, inclusiv pentru a transmite reacția la declarațiile discriminatorii”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român a răspuns declarațiilor făcute de Alice Weidel, lidera partidului german AfD, care a susținut că migranții români profită de sistemul de protecție socială din Germania.

MAE a precizat că monitorizează declarațiile publice care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv pe cele făcute în Germania și a evidențiat contribuția românilor la societatea și economia țării în care trăiesc.

„MAE are în atenție toate pozițiile publice relevante care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania. Aceasta are o contribuție economică și socială majoră, fiind apreciată la nivelul comunităților în care trăiesc compatrioții noștri, de către autoritățile germane și de către angajatori”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Citește și : VIDEO Reacții dure după ce lidera extremistă Alice Weidel a reclamat că imigranţii din România ”jefuiesc” sistemul german de protecţie socială. ”Românii nu cerșesc în Germania, ca tine. Ipocrită ce ești!”

Reprezentanții instituției au subliniat că România nu acceptă ca prezența cetățenilor săi în alte state membre să fie transformată într-un subiect de campanie politică.

„MAE respinge orice instrumentare în scop politic a prezenței cetățenilor români în țările Uniunii Europene. Folosim dialogul diplomatic permanent cu autoritățile publice, inclusiv pentru a transmite reacția la declarațiile discriminatorii”, mai arată instituția.

Reacția Ministerului de Externe vine după ce Alice Weidel a publicat, pe 28 octombrie, un mesaj pe platforma X în care a acuzat migranții din România că ar abuza de sistemul social german.

Lidera AfD a enumerat mai multe forme de sprijin acordate de stat, printre care alocațiile pentru copii, ajutorul social de bază și asistența medicală și a invocat și situația din orașul Magdeburg, unde, potrivit afirmațiilor sale, cheltuielile pentru aceste beneficii ar fi crescut semnificativ.

Citește și : Și suveraniștii o urechează pe Weidel, după afirmația despre românii care iau ajutoare sociale în Germania. Șoșoacă: ”Culegeți ceea ce semănați! Să vă fie rușine!” / Tănasă (AUR): ”Nu poți da vina pe un popor întreg pentru faptele câtorva”

„Alocații pentru copii, ajutor social de bază, asistență medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social. Numai în Magdeburg, cheltuielile au crescut de 20 de ori, ajungând la trei milioane de euro pe an”, a scris Weidel pe platforma X.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT