DIICOT: Percheziţii într-un dosar de şantaj şi omor. Un bărbat a fost ucis în Irlanda

Procurorii DIICOT - Structura centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, au efectuat joi percheziții în trei județe într-un dosar de omor, tâlhărie calificată și șantaj, un bărbat fiind ucis pe teritoriul Irlandei pentru că ar fi încercat să își impună autoritatea în zona de acțiune a grupării infracționale vizate de anchetatori.
Filip Stan
28 sept. 2017, 14:25
DIICOT: Percheziţii într-un dosar de şantaj şi omor. Un bărbat a fost ucis în Irlanda

Potrivit unor comunicate ale DIICOT și IGPR, opt percheziții domiciliare au fost efectuate în județele Neamț, Vaslui și Dâmbovița pentru destructurarea unei grupări infracționale.

Anchetatorii spun că, în data de 28 august 2016, a fost depus la DIICOT — Structura centrală un denunț în care a fost descris modul în care a fost ucis un bărbat, în luna aprilie 2014, în localitatea Navan, Irlanda.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că la data de 10.04.2014, în jurul orei 1,45 — 2,00, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia au acționat în mod concertat pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să își impună autoritatea în zona de acțiune a grupării infracționale, pe teritoriul Irlandei. De asemenea, la aceeași dată, suspecții au exercitat acte de violență (cu răngi și cuțite) asupra a două persoane vătămate, lovindu-le pe acestea în zone vitale (în zona capului). Membrii grupării au acționat în mod premeditat în vederea uciderii victimei, în sensul că au procedat la urmărirea și supravegherea acesteia dintr-o locuință situată la parterul imobilului unde persoana vătămată își avea reședința”, arată procurorii.

Aceștia spun că membrii grupului infracțional au intrat prin efracție în apartamentul în care locuia victima, ei fiind înarmați cu arme albe.

„În timp ce victima se afla la adresa de reședință, membrii grupării, înarmați cu arme albe, au pătruns în interior prin efracție, spărgând ușa de acces în apartament și procedând la lovirea cu cruzime a tuturor persoanelor aflate în locuință, în special a persoanei vătămate și sustrăgând mai multe bunuri, în special aparatură electronică. Deși victima a încercat să se salveze sărind de la balconul apartamentului situat la etajul 1 al clădirii, membrii grupării au continuat urmărirea acesteia și aplicarea în continuare a mai multor lovituri, în special la nivelul capului, ce au condus ulterior la deces”, explică anchetatorii.

Ulterior comiterii faptei, aceștia ar fi sustras mai multe bunuri, în special aparatură electronică.

Cu aproximativ două — trei săptămâni înaintea acestui eveniment, liderul grupului a amenințat cu moartea atât victima, cât și o altă persoană vătămată, cu scopul de a obține sume de bani cu titlu de taxe de protecție, respectiv suma de 7.000 de euro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, sume de bani (5.000 de euro și 2.500 lei), un laptop, 5 smartphoneuri, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie, precizează comunicatele citate.

Potrivit acestora, liderul grupării este arestat la domiciliu, în prezent, pe teritoriul Irlandei de Nord, pentru atacarea unor bancomate, prin folosirea unor substanțe explozive.

Cinci dintre membrii grupării au fost identificați și duși la sediul DIICOT — Structura centrală pentru audieri.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor SCCO Neamț, SCCO Vaslui, SCCO Dâmbovița și BCCO Suceava, beneficiind de sprijinul luptătorilor din cadrul Batalionului Special de Intervenție al Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Tehnic al DIICOT și Direcția de Operațiuni Speciale.

Citeşte şi Percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa într-un dosar de evaziune fiscală

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce i-a spus ultima oară Mircea Lucescu nepotului său, Matei: ”Uneori prezența este extraordinar de importantă”
Capital.ro
Se montează semafoare cu radar. Șoferii care depășesc viteza vor fi opriți automat
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Îngrijorare după incendiul de la Cernobîl. Unde se deplasează fumul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi