Mii de oameni au demonstrat, sâmbătă, la Barcelona în favoarea unităţii Spaniei şi împotriva referendumului de independenţă

Mii de oameni fluturând steaguri spaniole au demonstrat sâmbătă, la Barcelona, în favoarea unității Spaniei și împotriva referendumului de independență pe care autoritățile regionale din Catalonia intenționează să-l organizeze duminică, transmite Reuters.
Romania TV
30 sept. 2017, 20:43
Mii de oameni au demonstrat, sâmbătă, la Barcelona în favoarea unităţii Spaniei şi împotriva referendumului de independenţă

Mulțimea a umplut o piață din centrul Barcelonei, unde se află sediul guvernului regional catalan, precum și primăria orașului. 

Tot sâmbătă, potrivit AFP, mii de persoane au manifestat şi la Madrid pentru apărarea unității Spaniei.

Aproape 5,5 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a se pronunţa asupra independenţei Cataloniei, într-un scrutin marcat de numeroase controverse, pe care Madridul l-a declarat ilegal.

Scrutinul a fost declarat însă ilegal de Guvernul de la Madrid, care a trimis poliţişti să confişte buletine de vot.

Pentru premierul spaniol, Mariano Rajoy, scenariul independenţei este imposibil, pentru că este contrar Constituţiei spaniole, care garantează unitatea ţării.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Care a fost prima echipă din România care a jucat în Cupa Campionilor Europeni. N-a mers prea departe și a fost eliminată rapid
Capital.ro
Viitorul banilor. În ce se vor transforma plățile în numerar și cu cardul în anii următori: Zero intermediari
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Undă verde pentru asfalt pe Lotul 1 al Autostrăzii București (A0 Nord)! Constructorul promite deschiderea circulației între A1 și DN1 de Ziua Națională VIDEO
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți