Numărul magistraţilor care cer retragerea proiectului de modificare a legilor Justiţiei a ajuns la 1.000

1.000 de magistrați au semnat memoriul adresat premierului Mihai Tudose și ministrului Tudorel Toader, în care cer retragerea proiectului de modificare a legilor Justiției.
Iulian Tudor
03 oct. 2017, 07:54
Numărul magistraţilor care cer retragerea proiectului de modificare a legilor Justiţiei a ajuns la 1.000

Memoriul întocmit de Forumul Judecătorilor din România (FJR) a fost semnat, luni, de 700 de magistrați, numărul acestora ajungând, marți dimineața, la 1.000 de judecători și procurori.

În memoriu se arată că proiectul a fost propus de ministrul Toader fără studii de impact și fără o prealabilă consultare asupra unor aspecte legislative esențiale pentru asigurarea transparenței decizionale, în raport cu magistrații și societatea civilă.

Semnatarii memoriului susțin că CSM a dat pe 28 septembrie aviz negativ proiectului, ținând seama de voturile exprimate în numeroase adunări generale ale judecătorilor și procurorilor de la instanțe și parchete în care au fost respinse, „în proporție covârșitoare”, între altele, toate modificările de esență ale proiectului legislativ privind reorganizarea Inspecției Judiciare, ca structură cu personalitate juridică în cadrul MJ, modificările privind numirile la vârful Justiției, cele privind regimul răspunderii magistraților, modificările sistemului de recrutare a magistraților — limita de vârstă (30 de ani) pentru admitere la INM și cerința vechimii în altă profesie juridică de minimum 5 ani, modificările referitoare la examenele de promovare în funcții de execuție, menținerea bugetului instanțelor judecătorești la MJ, precum și înființarea în cadrul PÎCCJ a unei direcții specializate având competența exclusivă de efectuare a urmării penale pentru faptele săvârșite de către judecători și procurori, indiferent de natura și gravitatea acestora.

„În anul 2017, în condițiile în care România este supusă în continuare, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, unui Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV), tocmai pentru alinierea justiției sale celor ale statelor cu tradiții istorice democratice, nu se mai poate accepta întoarcerea în timp, la reglementări legislative existente anterior anului 1989, prin readucerea Justiției sub control politic și lărgirea nepermisă a atribuțiilor ministrului Justiției. Toate aceste modificări de esență propuse de ministrul Justiției încalcă flagrant Mecanismul de Cooperare și Verificare, rapoartele sale constante și fundamentele unei magistraturi firești într-un stat democratic. Aceste propuneri, odată intrate în vigoare, vor influența cariera și activitatea profesională a magistraților pentru o perioadă îndelungată și vor produce dezechilibre în sistemul judiciar, aspecte ce au fost condamnate de Comisia Europeană în repetate rânduri”, se arată în memoriu.

Magistrații consideră că, deși avizul CSM nu este obligatoriu, acesta nici nu poate fi nesocotit, desconsiderat, jurisprudența recentă a Curții Constituționale dezvoltând și accentuând în mod deosebit o nouă dimensiune a dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție („În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”), în sensul atașării conținutului său normativ a principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului.

De asemenea, normele legislative ce prevăd avizul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie interpretate în spiritul loialității față de legea fundamentală și obligației autorităților publice de a aplica Mecanismul de Cooperare și Verificare și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru.

„Chiar dacă proiectul conține și propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale magistraților ori ale asociațiilor profesionale, formulate de-a lungul timpului, acestea reprezintă simple corecții ale sistemului actual, pregătirea neserioasă a unui veritabil ‘experiment judiciar’, în lipsa oricăror studii și prognoze, putând determina consecințe foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Prin urmare, având în vedere voința majorității covârșitoare a magistraților, vă solicităm, pentru înlăturarea oricăror dubii privind deturnarea acestui proiect în defavoarea magistraturii, să dispuneți retragerea sa (respingerea în Guvern, după caz, evitând înaintarea în Parlament), cerând ministrului Justiției să inițieze și să dezvolte un dialog concret, efectiv, cu magistrații, Consiliul Superior al Magistraturii, asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, pentru a îmbunătăți cadrul legislativ, după efectuarea studiilor de impact cuvenite și după prezentarea unor motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, în scopul modernizării justiției, în acord cu Mecanismul de Cooperare și Verificare”, se mai arată în memoriu.

Citeşte şi: 700 de magistraţi îi cer premierului Mihai Tudose retragerea proiectului de modificare a legilor Justiţiei

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Afacerea IT cu iz de spionaj: omul care a cumpărat acțiuni de la Nicușor Dan, achitat în dosarul de 40 de milioane de euro
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Mi-ar place vs mi-ar plăcea. Care este forma corectă, de fapt?
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar