Chiţoiu, despre retragerea lui Antonescu: Cum să plece din politică cine câştigă referendumul?

Preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, la sediul USL, că preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, nu are cum să ia o decizie privind retragerea din viaţa publică decât după anunţul CC privind referendumul, el anunţând că PNL va lua o decizie în acest sens.
Romania TV
30 iul. 2012, 09:14
Chiţoiu, despre retragerea lui Antonescu: Cum să plece din politică cine câştigă referendumul?

Întrebat dacă Antonescu a informat liderii USL privind decizia sa de a se retrage din viaţa publică, în eventualitatea validării referendumului şi a revenirii lui Traian Băsescu la Cotroceni, Chiţoiu a spus: „Nu are cum să ia o decizie până când CC nu va decide privind referendumul şi, de asemenea, trebuie să avem o şedinţă a forurilor de conducere a PNL să luăm o decizie, dar cum să plece din politică cine câştigă referendumul?”, a spus Chiţoiu.

El a precizat că cel care a pierdut referendumul trebuie să plece din politică, nu cel care a câştigat.

„Cel care a pierdut referendumul, el trebuie să plece din politică, nu cel care câştigă referendumul”.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele interimar, Crin Antonescu, rămâne prezidenţiabilul USL, deşi a anunţat că se va retrage în cazul invalidării referendumului, arătând că nu este cinstit ca acela care a pierdut să revină la Cotroceni, iar câştigătorul să plece acasă.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, la mitingul USL care a marcat încheierea campaniei pentru referendum, că el nu mai are ce căuta în politică dacă la scrutin nu vor fi 9 milioane de „români curaţi, în lumină, în picioare”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Cât de bogat este tatăl lui Sorin Grindeanu. Ce venituri lunare a încasat și ce moștenire impresionantă a primit soția sa
Capital.ro
Noua carte electronică de identitate. Decizia luată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Playtech.ro
Țara din UE care oferă gratis ChatGPT Plus timp de un an. Oricine poate primi abonamentul dacă face acest curs
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Blocaj total în Bucuresti, după ce o mașină a intrat pe șinele tramvaiului 41! Cum se circulă în aceste momente
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
România, în topul Europei privind milionarii! Numărul românilor ultrabogați, dublat în ultimii 5 ani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi