Eduard Martin, fost deputat PSD, reţinut de DNA pentru evaziune fiscală

Omul de afaceri Eduard Martin, asociat şi administrator al Polaris M Holding SRL, a fost reţinut de procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, el fiind acuzat că a înregistrat cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor societăţii respective către bugetul de stat, transferând totodată din firmă sume importante de bani, în acest mod prejudiciind bugetul de stat cu peste 30 de milioane de lei.
Filip Stan
04 oct. 2017, 19:20
Eduard Martin, fost deputat PSD, reţinut de DNA pentru evaziune fiscală

Procurorii anticorupţie i-au reţinut pentru 24 de ore, pe Eduard Martin, asociat al Polaris M Holding şi ulterior şi administrator al acestei societăţi şi pe Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior, preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Polaris M Holding, ambii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al DNA.

Procurorii DNA au stabilit că din anul 2006 şi până în prezent principala sursă de venituri a societăţii Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanţa.

Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria municipiului Constanţa – în jur de 1 milion de euro lunar – în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici). Menţinerea unei astfel de situaţii ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA şi impozit pe profit)„, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, asociaţii şi conducerea societăţii Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor acestei firme către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.

Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societăţii Polaris M Holding şi ulterior şi administrator al acestei societăţi, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care şase firme controlate de asociaţii societăţii Polaris M Holding) şi să înregistreze în contabilitatea societăţii Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăţi. Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă, ori presupusa plată a unor chirii pentru maşini şi utilaje„, au mai precizat procurorii DNA.

Ei susţin că prin aceste activităţi societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA şi 13.665.460,50 lei impozit pe profit).

De asemenea, în aceeaşi perioadă, Marcel Daniel Banaga, în calitate de administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding, şi apoi consilier al administratorului Eduard Martin, a pus în aplicare decizia asociaţilor societăţii, între care şi Eduard Martin, ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu cele nouă firme.

Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti pe data de 4 octombrie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Eduard Martin a fost mai trimis în judecată de procurorii DNA la sfârşitul anului 2015, împreună cu mai multe multe persoane, printre care şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, dosarul judecându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fiind legat de atribuirea serviciului de salubrizare al Constanţei către Polaris M Holding.

Astfel, Radu Mazăre este judecat pentru că, în perioada 2008-2014, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding, al cărei asociat şi administrator era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului pentru o perioadă de 25 de ani, ulterior fiind încheiat şi un act adiţional prin care valoarea contractului a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

Pe data de 3 octombrie, Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat plata eşalonată a sumei de 63 de milioane de lei către Polaris M Holding pentru ca această societate să renunţe la penalităţi în valoare de peste 400 de milioane de lei, ajungându-se în această situaţie după ce firma a intentat proces municipalităţii în urma refuzului Primăriei Constanţa de a pune în executare o hotărâre de instanţă din 2012 care obliga la aplicarea coeficientului de inflaţie la tarifele practicate de firma de salubrizare şi având câştigat de cauză în prima instanţă, iar acum a început judecarea contestaţiei Primăriei la respectiva decizie.

Citeşte şi Unchiul deputatului PSD Eduard Martin, arestat de FBI după ce a încercat să mituiască un ofiţer al Air Force

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Marele vis al Alisiei, spulberat de călăul ei. Tânăra din Bihor ucisă pe câmp de un recidivist lucra deja la planul vieții sale: „Voiam să o ajutăm”
Capital.ro
RO e-Factura 2026. Cine este obligat să emită facturi electronice de la 1 iunie? Contribuabilii care sunt exceptați
Playtech.ro
Locuințele care se scumpesc din nou în România si apartamentele la care tot mai mulţi români renunţă. Schimbări importante pe piața imobiliară
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Acuze fără precedent lansate de Traian Băsescu. „Se pregătesc să saboteze România”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi