Comisia Europeană: România are „restanţe” în domeniile piaţa unică digitală, mediu, mobilitate şi transporturi

În cadrul pachetului lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cele referitoare la România includ două scrisori de punere în întârziere și trei avize motivate în următoarele domenii: piața unică digitală, mediu, mobilitate și transporturi, a anunțat miercuri Comisia Europeană (CE).
Romania TV
04 oct. 2017, 19:40
Comisia Europeană: România are

Prima scrisoare de punere în întârziere se referă la analizarea regulată a piețelor de telecomunicații relevante. Autoritățile naționale de reglementare trebuie să efectueze, la fiecare trei ani, analize ale piețelor de telecomunicații care fac obiectul reglementării UE, în temeiul cadrului juridic actual (Directiva 2002/21), și să notifice Comisiei Europene măsurile corespunzătoare.

Belgia, Ungaria, Irlanda, Polonia, România, Slovenia și Spania nu au informat CE în legătură cu analizele lor în acest sens. Prin urmare, forul comunitar a decis, prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere, să solicite acestor șapte țări să efectueze, fără întârziere, analizele necesare ale piețelor de telecomunicații relevante, și să informeze Comisia în intervalul de timp stabilit de legislația UE. Pentru toate cele șapte cazuri, întârzierile depășesc cu mult o perioadă de cinci ani. Cele șapte state membre vizate au la dispoziție două luni pentru a răspunde.

A doua scrisoare de punere în întârziere privește adoptarea de hărți acustice și de planuri de acțiune pentru zgomotul ambiental. România, Cipru, Germania și Slovenia trebuie să respecte dispozițiile esențiale ale Directivei privind zgomotul (Directiva 2002/49), potrivit solicitării transmise de Comisia Europeană miercuri. Acestea prevăd obligația statelor membre de a adopta hărți acustice care să prezinte expunerea la zgomot în aglomerații urbane mai mari, precum și de-a lungul căilor ferate principale, al drumurilor principale și în preajma aeroporturilor mari.

Aceste hărți servesc ulterior ca bază pentru definirea măsurilor din planurile de acțiune privind zgomotul ambiental provocat de traficul rutier, feroviar și aeroportuar, deoarece acesta este a doua cauză de deces prematur, după poluarea atmosferică.

Cipru și România nu au adoptat încă toate hărțile acustice și planurile de acțiune în materie de zgomot pentru aglomerațiile urbane și pentru drumurile principale, iar în cazul României, deficiența vizează și principalele căi ferate situate în afara aglomerațiilor. Prin urmare, CE a decis să trimită Ciprului și României o scrisoare de punere în întârziere, solicitându-le să îndeplinească, în termen de două luni, obligațiile principale prevăzute de Directiva privind zgomotul.

Primul aviz motivat anunțat de Comisia Europeană se referă la transpunerea normelor privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi. Potrivit solicitării transmise de forul comunitar miercuri, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franța, Lituania, Malta, Polonia, România și Suedia trebuie să transpună integral normele UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (Directiva 2014/94). Principalul obiectiv al directivei este de a stabili un cadru comun pentru instalarea la scară largă a infrastructurii pentru combustibili alternativi în Europa.

Acest lucru este esențial pentru a reduce dependența de petrol a transporturilor, pentru a atenua impactul lor asupra mediului și, prin urmare, pentru a consolida poziția de lider a Europei în combaterea schimbărilor climatice. Directiva stabilește cerințe minime privind construirea de infrastructuri pentru combustibilii alternativi, inclusiv de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice și de puncte de realimentare cu gaze naturale și hidrogen.

Directiva trebuia să fie pusă în aplicare până la data de 18 noiembrie 2016, cel târziu. Cu toate acestea, statele membre menționate au comunicat doar parțial Comisiei măsurile de transpunere a directivei în legislația națională. Cele nouă state membre au la dispoziție două luni pentru a notifica CE măsurile respective; în caz contrar, forul comunitar poate decide să trimită cazul în fața Curții de Justiție a UE.

Al doilea aviz motivat privește transpunerea normelor referitoare la pungile din plastic subțiri utilizate pentru transport. Miercuri, Comisia a solicitat României și Croației să finalizeze transpunerea legislației UE în materie de deșeuri în legislația lor națională (respectiv, a Directivei (UE) 2015/720 privind pungile de plastic).

În vederea soluționării problemelor legate de risipirea resurselor și abandonarea deșeurilor, statele membre trebuiau să adopte, până la 27 noiembrie 2016, măsuri pentru a reduce consumul de pungi din plastic subțiri pentru transport, conform dispozițiilor Directivei pe această temă. Normele prevăd obligația statelor membre de a realiza acest lucru prin stabilirea unui preț pentru pungile în cauză și/sau prin introducerea unor obiective naționale de reducere.

Guvernele naționale au la dispoziție o serie de măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite de comun acord. Printre acestea se numără instrumente economice, cum ar fi taxele sau redevențele. O altă opțiune este introducerea unor obiective naționale de reducere: astfel, statele membre trebuie să se asigure că nu se consumă mai mult de 90 de pungi pe cap de locuitor pe an, până la sfârșitul anului 2019. Până la sfârșitul anului 2025, acest număr trebuie redus până la maximum 40 de pungi de persoană. Ambele obiective pot fi atinse fie prin măsuri obligatorii, fie prin acorduri cu sectoarele economice. Este, de asemenea, posibil să se interzică pungile din plastic, cu condiția ca aceste interdicții să nu depășească limitele stabilite de directivă pentru a menține libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței unice europene.

Comisia verifică cu prioritate dacă statele membre și-au îndeplinit obligația de a transpune directiva. În acest context, ea a transmis un aviz motivat Croației și României pentru neîndeplinirea obligației de a notifica măsurile luate. Cele două state membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde la avizul motivat. În absența unui răspuns satisfăcător în acest interval, CE poate trimite statele membre respective în fața Curții de Justiție a UE.

Al treilea aviz motivat legat de măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină. Miercuri, România a primit un aviz motivat pentru neîndeplinirea obligației de a comunica măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină în conformitate cu normele UE privind calitatea aerului (Directiva 2014/99). Directiva reprezintă un instrument esențial pentru protejarea sănătății umane și a mediului prin limitarea emisiilor de compuși organici volatili din benzină în atmosferă.

Statele membre trebuiau să transpună o modificare a directivei respective până la data de 13 martie 2016. România nu a notificat până în prezent instrumentele juridice care transpun în legislația națională dispozițiile privind testarea sistemelor de recuperare a vaporilor de benzină. Prin urmare, Comisia a trimis un aviz motivat, iar autoritățile române au la dispoziție două luni pentru a răspunde. În absența unui răspuns satisfăcător în acest termen, Comisia poate trimite România în fața Curții de Justiție a UE.

DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
Fanatik.ro
Vacanțe 2025. Ce despăgubiri legale trebuie să primești pentru un zbor anulat sau amânat, conform legislației UE
Capital.ro
Arafat a dat alerta. Avertisment național, după caniculă și furtuni: Poate fi o catastrofă!
Playtech.ro
De ce este o greșeală uriașă să dai aerul condiționat la maxim ca să răcești mașina pe caniculă. Un expert dezvăluie care sunt efectele reale, de fapt
DailyBusiness
Ce categorii de persoane trebuie să plătească CASS de la 1 august. Categorii alese în proiectul Guvernului
Adevarul
Momentul șocant în care o tânără e băgată cu forța într-o mașină, în parcarea unui supermarket din Bacău. Ce a salvat-o
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Lovitură pentru Dragoș Dolănescu. S-a încheiat clavarul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Ce sancțiune a primit șoferul de 26 de ani care a fost prins cu peste 240 km/h pe un Drum Expres. Poliția Română a reacționat printr-o postare pe Facebook
Cancan.ro
Emil Gânj este bărbatul care a ucis-o pe Anda. Poliția Română cere sprijinul populației pentru a-l găsi!
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
Călin Georgescu fuge din România?! Adevărul despre boala de care suferă. A recunoscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
VIDEO Accident mortal pe aeroport. Bărbat de 35 de ani, aspirat în motorul unui avion
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Trump îi dă lovitura decisivă lui Putin! Rusia va trebui să plătească tot
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când te concediază un algoritm: inteligența artificială intră în HR și face ordine… fără inimă