Au venit în vizită şi i-au violat prietena. Coşmar pentru un cuplu în Mamaia

O fată de 18 ani din Bucureşti a fost violată de doi bărbaţi, fiind atacată în zona Complex Perla din Mamaia. Tânăra se afla luni dimineaţa, în jurul orei 3.30, împreună cu concubinul ei din Feteşti, în vârstă de 25 de ani.
Romania TV
30 iul. 2012, 10:01
Au venit în vizită şi i-au violat prietena. Coşmar pentru un cuplu în Mamaia

Cei doi lucrau ca muncitori sezonieri la un fost restaurant dezafectat, Clona, din apropierea Complexului Perla, scrie adevarul.ro. Cuplul locuia într-o cămăruţă din local, pe care îl aveau în grijă.

În cursul nopţii de duminică spre luni, tinerii au primit vizita unor indivizi de 46 şi 30 de ani, pe care îi cunoscuseră în urmă cu câteva zile.

Aceştia au venit la ei cu o sticlă de vin, dar după câteva ore, vizita s-a schimbat într-un atac. Musafirii au scos cuţitul, tânărul a fost imobilizat, iar fata violată.

Victima a reuşit să fugă după trei ore şi a ieşit pe faleză ţipând după ajutor. Violatorii au fugit după ea, dar i-a văzut un turist care a şi sunat la 112.

Poliţia a ajuns la faţa locului, reuşind identificarea şi prinderea celor doi agresori.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT