Mihai Busuioc, validat de Comisiile reunite de buget-finanţe pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi

Comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului au validat, marți, candidatura lui Mihai Busuioc pentru funcția de președinte al Curții de Conturi, anunţă Agerpres.
Filip Stan
10 oct. 2017, 13:30
Mihai Busuioc, validat de Comisiile reunite de buget-finanţe pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi

Mihai Busuioc a primit 18 voturi „pentru”, 10 „împotrivă’ și o abținere.

Totodată, Dan Lucian Vlădescu a fost votat pentru funcția de președinte al Autorității de Audit cu 19 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și o abținere.

Pentru poziția de vicepreședinte al Curții de Conturi a fost validat Nicu Marcu, iar pe aceeași poziție în cadrul Autorității de Audit, Florin Tunaru.

De asemenea, comisiile reunite l-au validat pentru funcția de consilier de conturi pe Aurel Dumitru.

Mihai Busuioc a declarat la audieri că, în opinia sa, în cadrul Curții de Conturi ar trebui înființată o direcție cu rol de îndrumare a autorităților publice.

„Acest rol de îndrumare a existat și înainte, prin anii ’90, în activitatea Curții. Odată cu modificarea Legii Curții de Conturi, când activitatea jurisdicțională a trecut la instanțele judecătorești, acest rol a fost pierdut. Este o fugă de responsabilitate a funcționarilor, a auditorilor de la Curtea de Conturi. Cred că este timpul să ne întoarcem spre această activitate și absolut toate instituțiile din România ar trebui să se deschidă și să existe o direcție de îndrumare, nu de consultanță, pentru că legea interzice consultanța”, a explicat Busuioc.

El a fost întrebat și ce opinie are vizavi de îngrijorarea unor președinți de consilii județene și primari cu privire la un anumit mod de lucru al Curții de Conturi referitor la judecarea unei decizii de oportunitate luată de conducătorul unei unități administrativ-teritoriale.

„În privința oportunității, de asemenea, cred că și aici ar trebui ca auditorii externi să nu se pronunțe asupra oportunității unei investiții, acest lucru este atributul ordonatorului de credite sau a consiliului local. De multe ori mă uit cu îngrijorare cum, după câțiva ani de zile, vine cineva, bate la ușă și îți reproșează că ai greșit. Acei oameni nu cunosc realitatea, nu au fost acolo, nu știu ce se întâmplă în viața de zi cu zi „, a spus Busuioc.

Decizia finală în privința numirii noilor reprezentanți ai Curții de Conturi aparține plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, programat pentru miercuri, la ora 13,00.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Dezvăluiri tari: „Dacă venea Louis Munteanu, schimbam sistemul”. Cum se pregătea să joace FCSB. Exclusiv
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Tichete sociale 2025: Pensionarii cu venituri mici pot cere a 13-a pensie. Suma e fixă și se acordă doar la cerere
Adevarul
Momentul în care două ambarcaţiuni se ciocnesc în Deltă, iar un bărbat e aruncat în aer: „Băi, nebunilor! / Nu v-am văzut, pe cuvânt”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Candidat surpriză pentru Primăria Capitalei. Fostul finanțator din fotbal și-a anunțat înscrierea în cursa electorală
MediaFlux
ANAF începe o nouă rundă de controale drastice. Cine sunt cei vizați
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume