Tudorel Toader, despre verificările la DNA: Eu, ca ministru, nu am stabilit tematica de control şi nici componenţa echipei

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a precizat vineri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, că nu a stabilit nici tematica controlului efectuat de Inspecția Judiciară la DNA, nici procedura și nici componența echipei de inspectori.
Filip Stan
13 oct. 2017, 10:10
Tudorel Toader, despre verificările la DNA: Eu, ca ministru, nu am stabilit tematica de control şi nici componenţa echipei

„În limitele competențelor de ministru al Justiției, alegând procedura de urmat în efectuarea controlului managerial, eu, ca ministru, nu am stabilit nici tematica de control, n-am stabilit nici graficul controlului, n-am stabilit nici procedura și nici componența echipei de inspectori, cei care au făcut controlul. Eu am făcut solicitarea către IJ și a primit miercuri raportul de la dumneavoastră în format electronic pe un CD”, a declarat Tudorel Toader, în cadrul Secției pentru procurori, potrivit Agerpres.

Laura Codruța Kovesi își prezintă vineri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul efectuat la DNA.

Citeşte şi: Laura Kovesi la CSM: Am aici un bileţel din cele multe pierdute de Inspecţia Judiciară, cu nume de dosare UPDATE

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Noua sosie a Denisei Răducu. Babi Minune a înlemnit când a auzit-o cântând
Fanatik.ro
Fostul ministru de Interne a jucat fotbal! Marcator într-un meci de campionat: “Ce surpriză mi-ați făcut!”
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Dacă te înscrii la Uber cu maşină proprie, eşti obligat conduci un anumit număr de ore pe zi? Ce spun cei care fac ride-sharing part-time
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Este convins că cea mai în formă echipă din SuperLiga nu va câștiga campionatul: ”Nu se bate la titlu!”
MediaFlux
Corina Tarniță, profesoara din România care a apărut în dosarele Epstein, primele declarații: ”Regret profund că l-am cunoscut”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil